„Nu-mi place statutul de victimă și nu m-am simțit niciodată ca o icoană” – Gisele Pelicot își spune uimitoarea poveste

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Cartea “Et la Joie de vivre – Și bucuria de a trăi” scrisă de Gisele Pelicot împreună cu romanciera Judit Perrignon, publicată în Franța pe 17 februarie, se bucură de un succes deosebit: în prima săptămână de la apariție, vânzările au depășit în Franța 63.000 de exemplare – locul 1 în top. Gisele Pelicot a început un turneu internațional de prezentare a cărții, tradusă în 22 de limbi, în Marea Britanie, unde s-a întâlnit cu Regina Camilla, care s-a declarat “șocată” de suferințele îndurate de aceasta. Urmează prezentări în Germania, Spania, Italia, Canada și Statele Unite.

Soarta lui Gisele Pelicot a ținut capul de afiș al actualității nu doar în Franța, ci și în lumea întreagă în ultimii câțiva ani. Dar cu toată acoperirea mediatică, uneori în detaliu, cartea care descrie soarta acestei femei dogate și violate de soțul ei și alți cel puțin 50 de bărbați timp de nouă ani, reprezintă o lectură excepțională și în ultimă instanță un semnal de alarmă cu privire la însăși fragilitatea statutului femei în societatea contemporană, inclusiv în țările așa-zis “civilizate”.

Povestea, mai bine zis drama, lui Gisele Pelicot începe în noiembrie 2020, când soțul ei, Dominique, a fost convocat la comisariatul de poliție din Carpentras, o localitate din sudul Franței, iar soția sa a fost invitată să-l însoțească. Înainte de aceasta, Dominique i-a mărturisit lui Gisele că fusese interpelat de poliție când a fost surprins filmând cu telefonul mobil sub rochiile unor femei. A fost un șoc pentru Gisele, care însă i-a spus soțului ei de aproape 50 de ani, că-l iartă dacă acesta își cere iertare din partea victimelor acestui act.

Șocul avea să fie și mai mare atunci când la poliție, intrată după Dominique, pe care fără să știe atunci nu-l ca mai vedea în libertate, sub-brigadierul Perret i-a arătat fotografiile unei femei adormite, culcate într-un pat și penetrate de un bărbat. Gisele nu a recunoscut inițial femeia, dar când Perret i-a spus că ea era aceea, lumea ei a început să se dezintegreze.

Interpelarea lui Dominique de către poliție pentru incidentul cu filmatul sub rochii a permis reținerea telefonului și laptopului său unde a fost descoperită o adevărată comoară de materiale video și fotografii care înfățișau actele de viol comise împotriva lui Gisele care fusese drogată de soțul ei.

De aici începe calvarul pentru Gisele, convocată să depună mărturie în fața judecătoarei de instrucție care a investigat dosarul Dominque Pelicot, dar și invitată de poliție să adauge noi și noi mărturii.

Efectul asupra familiei sale, cei trei copii, David, Caroline și Florian, ca și copiii acestora, a fost încă și mai devastator, atunci când au descoperit că aveau un tată care a violat-o sistematic pe mama lor.

Cartea este structurată pe alternanța capitolelor care urmăresc firul anchetei, cu cele care povestesc viața familiei lui Gisele, dar și aceea a lui Dominique, care au o relevanță majoră pentru întreaga poveste. Rămasă orfană de mamă la nouă ani, când aceasta a murit de cancer, Gisele a avut o copilărie nefericită cu un tată care nu și-a revenit niciodată din pierderea primei soții, o mamă vitregă de o răutate inimaginabilă și un frate marcat pe viață de tragediile din copilărie.

Nici Dominique nu a dus-o mai bine, într-o familie condusă de un tată tiranic, abuziv fizic și sexual, ceea ce clar a lăsat urme adânci asupra caracterului său.

Cu toate acestea, Gisele a vrut să creadă întotdeauna în fericirea căsniciei sale, cu toate semnalele de alarmă apărute mai târziu.

Un moment important al cărții îl reprezintă procesul lui Dominique și al celorlalți 50 de inculpați acuzați de viol și molestare sexuală împotriva lui Gisele, început la tribunalul Avignon în toamna lui 2024, la aproape patru ani de la descoperirea abuzurilor sexuale pe scară largă.

Gisele, principala martoră a acuzării, a ales ca procesul să fie public, deși avea opțiunea ușilor închise. Un act de curaj, acela de a face față unui asalt împotriva credibilității ei – Dominique și-a recunoscut vinovăția, dar mulți dintre cei 50 de co-inculpați au declarat că Gisele ar fi consimțit la raporturile sexuale.

Pe parcursul anchetei penale au mai apărut și alte acuzații, că Dominique ar fi drogat-o și molestat-o sexual și pe fiica sa Caroline și pe nepotul său minor Nathan. De asemenea, poliția a investigat și suspiciuni de viol și omor comis de Dominique asupra unei femei în 1991, ca și o tentativă de viol asupra unei alte femei în 1999, dar nu a putut aduna probe suficiente pentru a-l urmări și pentru aceste delicte.

În final Dominique, în vârstă de 72 de ani în 2024, a primit pedeapsa maximă de 20 de ani închisoare, iar ceilalți 50 de inculpați, cu vârste cuprinse între 26 și 74 de ani, au fost găsiți vinovați de viol sau molestări sexuale, 41 dintre ei fiind condamnați la pedepse de închisoare cu suspendare.

Un happy-end? Nu tocmai, deși Gisele și-a găsit o alinare într-o relație cu Jean-Loup, un bărbat văduv și deosebit de înțelegător și a primit sprijin mai ales din partea unui număr impresionant de femei. Rănile profunde din familie sunt departe de a se fi cicatrizat și este clar că unii dintre copiii și nepoții lui Gisele vor rămâne marcați pe viață de această dramă.

Cuvântul final îi aparține lui Gisele care își face un bilanț: “Iată-mă la mai bine de 70 de ani femeie martir, simbol al unui nou val feminist pe care îl cunosc prea puțin. Nu vreau să mă abat încă o dată. Voi rămâne aceea care sunt, fără ură, incapabil să opun bărbații femeilor deoarece, cred, suntem făcuți ca să trăim împreună. Aș putea chiar fără îndoială să decepționez câteva militante, eu nu sunt prea radicală, întotdeauna adepta unei vieți clasice și calme. Dar cum am auzit cum ele transformau toată durerea unui proces în cântece de eliberare, în timpul marșurilor către palatul de justiție, am auzit bucuria și furia triumfând asupra tăcerii, atunci sunt bucuroasă să-mi ofer povestea mea ca exemplu și prenumele meu ca stindard. Și atât de ușurată să știu că o femeie care se va trezi fără să-și amintească ce s-a întâmplat în ajun se va gândi la mine, sau mai degrabă la ceea ce mi s-a întâmplat. Da, prefer să scriu așa, să se gândească la ceea ce mi s-a întâmplat. Nu-mi place statutul de victimă și nu m-am simțit niciodată ca o icoană, nici considerată ca atare. Poate mi-am îndeplinit această misiune care mă obseda la vârsta de 16 ani.”