Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Autorităţile germane avertizează că persoane necunoscute trimit în colete dispozitive incendiare neconvenţionale a relatat vineri agenţia germană de ştiri dpa, citând un mesaj trimis către companiile aeriene şi logistice, relatează Reuters, transmite News.ro.
Coletele au fost trimise din localităţi europene către alte localităţi de pe continent şi au luat foc pe drum, potrivit dpa.
Mesajul de securitate a fost emis de serviciul intern de informaţii BfV şi de agenţia federală pentru criminalitate BKA, a precizat dpa.
Noua alertă de securitate din Germania intervine după atacul de la un festival din Solingen, soldat cu trei morţi şi atribuit unui simpatizant al Statului Islamic, dar şi a unor alerte de securitate la baze NATO din Germania.
Cine🇷🇺ar fi interesat de haos gratuit in UE🇷🇺
Asta merita Europa… Cand toti politicienii stangisti au lasat la liber toti imigranții sa intre, fara documente si care acum comit fel si fel de nebunii. Si va mai mira ca oamenii s au saturat de politicile Ursulei. Care daca nu accepti imigranti ilegali mai trb sa si platim 20.000 de euro pt fiecare pers pe care nu o accepti.