Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Câțiva elevi de la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Timișoara au fost sancționați de conducerea școlii cu mustrarea scrisă și scăderea notei la purtare la 7, după ce au răspândit un clip cu un coleg pe rețelele de socializare fără consimțământul acestuia, a transmis Inspectoratul Școlar Timiș, vineri, 5 aprilie. Incidentul s-a întâmplat în toaleta școlii în data de 18 martie. Părinții elevului i-au spus dirigintei ce s-a întâmplat. Unii colegi sunt cercetați disciplinar și toți vor primi consiliere psihologică, lecții speciale privind siguranța online, a decis conducerea școlii, potrivit ISJ Timiș.
Un elevul de la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Timișoara a fost filmat de două ori fără acordul său și jignit de colegi, a transmis Inspectoratul Școlar Județean Timiș într-un comunicat de presă transmis vineri. Primul incident s-a petrecut când elevul se afla acasă, iar al doilea, trei zile mai târziu, pe 18 martie 2025, doi elevi din clase superioare, care au intrat în posesia materialului video, l-ar fi constrâns pe elev să repete gestul într-un grup sanitar din incinta școlii, „sub promisiunea ștergerii înregistrării”.
„Elevul a cedat și a fost, din nou, umilit și înregistrat fără voia sa. În cele din urmă, victima a ales să informeze părinții, care au alertat de urgență profesorul diriginte al elevului”, transmite ISJ Timiș. Elevii implicați au fost sancționați de conducerea școlii cu mustrare scrisă și scăderea notei la purtare la 7, mai transmite ISJ Timiș, care nu precizează însă despre câți elevi este vorba.
Potrivit regulamentului Liceului Teoretic Grigore Moisil din Timișoara, care prevede explicit norme privind combaterea cyberbullyingului, și situații în care elevilor le este interzis să filme și să distribuie video considerate jignitoare fără acordul elevului, se poate sancționa cu scăderea notei la purtare până la 5 puncte. Vezi mai jos în articol regulementul.
cea mai buna pedeapsa ar fi ca vinovatii sa pateasca FIX ce a patit victima
Din părinți gunoaie ies copii gunoaie.
Se pare că „lecții de siguranță online” trebuie și la G4Media 🙂 că poate nu mai ajung astfel de comentarii publicate
Se pare că „lecții de siguranță online” trebuie și la G4Media 🙂 că poate nu mai ajung astfel de comentarii publicate
Se pare că „lecții de siguranță online” trebuie și la G4Media 🙂 că poate nu mai ajung astfel de comentarii publicate
In phoola mea, aici e frispici total 🙂