G4Media.ro

Noi reguli pentru pescari: sunt obligați să stea la 10 metri unul…

sursa foto: Pexels

Noi reguli pentru pescari: sunt obligați să stea la 10 metri unul de altul și să nu socializeze. Grătarele și alcoolul, interzise pe baltă

Un ordin comun al ministrului Agriculturii și ministrului Sănătății impune reguli noi pentru pescari odată cu redeschiderea bălților pentru pescuitul recreativ. Astfel, pescarii sunt obligați să păstreze minimum zece metri distanță unul față de altul, să nu socializeze și să poarte mască de protecție (cu excepția momentelor în care pescuiesc).

Și pentru proprietarii de bălți au apărut obligații: aceștia sunt obligați să pună la dispoziția pescarilor măști de protecție și substanțe dezinfectante, dar și să interzică grătarele și consumul de băuturi alcoolice.

Ordinul comun a fost publicat marți în Monitorul Oficial și a intrat imediat în vigoare.

Foto: Pexels.com

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

22 comentarii

  1. La intrarea pe balta sa cânte imnul național și sa recite trei strofe compuse in ritm iambic pentru conducătorul iubit și marele prim ministru Sica.

  2. `Sa nu socializeze`. Cacatul asta de verb, a socializa, e folosit acum cu orice inteles… Cum poti impiedica, de exemplu, doi pescari sa vorbeasca (=a vorbi face parte din a socializa, presupun), chiar daca sunt la 4 m unul de altul? A socializa nu inseamna neaparat a te imbratisa sau a sta nas in nas.

  3. Ce legatura au masurile acestea in combaterea a ceva??

    Toti ceilalți oameni stau la 2m in incaperi si pescarii stau la 10m in aer liber???

    De ce sa porti masca in aer liber?

    Treaba asta cu „dezinfectant ” oriunde va sfarsi foarte foarte rau pt oameni. Vom crea super bacterii si super virusuri in no time.

    • Se pare ca socializarea trebuie starpita, nu virusu in sine. Cu cat esti mai izolat cu atat poti fi mai usor controlat.

  4. Astia sunt cretini rau!
    Ai voie la terasa 4, in curtea bisericilor au voie, fara numar, persoane cu 2 metri intre ei … si pe balta nu?
    BAIIII DESTEPTAREA! SAU ATI RAMAS MANGA DUPA CHEFUL FACUT DE ORBAN!

  5. Stupid, cu ce e diferita socializarea la pescuit fata de socializarea in parc. Cu ce diferit gratarul la pescuit fata de gratarul in locurile amenajata? Astia pana nu enerveaza pe toata lumea nu se lasa.

  6. PNL, anul asta vreti sa va voteze boboru’?! Ati luat-o razna rau, baieti! Din cate stiu eu, oamenii pentru socializare merg la pescuit…Dupa ce ca platesc minim 100 lei sa pescuiasa pe o balta privata, le interziceti sa si vorbeasca intre ei? V-a prostit foamea?!

  7. Distanta de 10m este pentru a nu lovi vecinul cu râma atunci cand lansezi !
    Dupa ce capturezi un guvide trebuie sa-i pui masca.
    Se interzice pupatul pestilor (valabil si pentru traseiste).
    Daca cineva injura Guvernul trebuie sa suni la protectia animalelor – carasii si vermustii nu trebuie sa fie stresati cu expresii obscene.

  8. Mișto.
    Deci mă duc la baltă, îmi pun masca deși e spațiu deschis, nu salut pe nimeni, nu beau o bere(deși se spune că virusul nu suportă alcoolul) daca trage peștele, dau jos masca(probabil ca sa pup peștele) și nu fac grătar, ci mănânc carne crudă.Astea da măsuri ! Bravo.
    Mi se pare că ministrul agriculturii simțea și el nevoia să spună ceva tâmpenii și iaca, le-a spus.
    Ok.
    Eu aș propune ca și peștii să poarte mască cu excepția momentelor când mușcă râma(mă rog, înțelegeți voi despre ce râmă e vorba) să stea la distanță de cel puțin 10 metri unii de ceilalți și de mal,ba chiar și de fundul apei. Dacă „balta” nu e atât de adâncă n-au decât să zboare. În acest caz pescarii vor deveni vânători, iar activitatea de pescuit se va redenumi vânătoare de pești.
    Că veni vorba: vânătorii,prin asemănare, nu vor putea socializa nici între ei, nici cu animalele, nici cu nevestele celorlalți vânători care sunt plecați de acasă, alicele vor păstra o distanță de cel puțin 10 metri între ele, iar căprioarele vor purta mască, cu excepția momentelor când sunt împușcate. Desigur, e vorba despre căprioarele din pădure, nu despre cele …știți voi care. Pe alea le putem împușca și cu și fără mască( pe țeavă).
    Deci…pescuit plăcut pe baltă și vânatoare cu spor la pădure. Sau invers.

  9. Oameni nepotriviti in locuri nepotrivite!
    Sau tampiti in posturi de conducere!
    Cum il chema pe idiotul asta de la agriculture? Oros? Vela? Anisie? Stefan „Grinda”?
    Cum i-or gasi????

    Plus ala de la sanatate, Nelu Apendicita de Verisoara primara si Cumatru!

  10. Cretinitate mai mare ca asta n-am văzut.
    E din categoria „din puțul gândirii”.
    Asta înseamnă să emiți dispoziții după ce ai consumat alcool in timpul programului de lucru.

  11. Sunteți penibili dragilor. O se se ajungă in toamnă să nu vă mai voteze nici dracu ! Sunteți o adunătură de habarniști.

  12. Cred ca documentul publicat e din timpul starii de urgenta si pentru ca nu le mergea si lor faxul doar acum a ajuns sa fie public. Cum naiba sa scrii asa ceva ? Adica sunt permise deja adunari in aer liber cu pana la 500 de persoane, slujbe in fata bisericii cu 2m intre persoane, citesc stire ca din 15 iunie posibil sa deschida malluri plus ca deja unele sunt deschise care au un spatiu mai mic, la plaja 2m intre sezlonguri, la terase 2m intre mese, la hipermarket e plin de lume, in piete la fel dar cei mai periculosi intr-adevar sunt pescarii. Astia sigur sunt cei care imprastie virusul si de aeea trebuie sa stea la 10m. Dar cu gratarul ce ati avut ? Cred ca daca un pescar prindea un peste si voia sa-l puna pe gratar iar colegul a fost mai ghinionist si nu a prins nimic atunci au interzis gratarul ca sa nu ii faca pofta la vecinul. De unde rasar oamenii astia ?

  13. cum sa-mi ingradesti libertatea de a face ceva de mancare si de a bea o bere?…unde se cred idiotii astia?…e total neconstitutional fiindca ingradeste libertatiile omului…

  14. Astia ne impun noua reguli cand ei nu le respecta

  15. „E nebuni”

  16. „E nebuni „

  17. ……si ma si vad înconjurat pe balta de Poliția Grătarelor sa mi fure micul din furculița ….. Mai nene nu va mai agitați atat …cand ma duc la pescuit de ministrul agriculturii îmi arde mie si de bancurile lor de prosti inculți.. pe mine nu ma comanda decât nevastă-mea care se pisa si pe ministrul sănătăți agriculturii s.a.m.d 😀😀😀

  18. Este o făcătură. O stire falsă.

  19. Deci se pare ca pescari sunt inca in stare de urgenta,ma mir ca nu au adus aminte si de declaratie pe proprie raspundere cand mergem la pescuit

  20. Ce imbecil a reușit să debiteze o asemena enormitate.