Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Noi negocieri vor avea loc marţi între iranieni şi europeni în dosarul programului nuclear iranian, pentru ajungerea la o soluţie care să evite restabilirea sancţiunilor împotriva Teheranului, şeful diplomaţiei franceze avertizând că ‘timpul presează’, transmite agenția de știri AFP.
Miniştrii de externe francez Jean-Noël Barrot, britanic David Lammy, german Johann Wadephul şi şefa diplomaţiei UE, Kaja Kallas, au discutat vineri prin telefon cu omologul lor iranian, Abbas Araghchi, transmite Agerpres.
A fost o ‘discuţie importantă (…) pe tema programului nuclear şi a sancţiunilor contra Iranului pe care ne pregătim să le reaplicăm’, a scris pe X ministrul francez, punctând că ‘timpul presează’.
El a confirmat anunţul Teheranului privind desfăşurare unei noi reuniuni marţi.
Întâlnirea va avea loc ‘la nivel de viceminiştri de externe’, a indicat Ministerul de Externe iranian într-un comunicat.
Articolul continuă mai jos
Emisari europeni au reluat dialogul cu Teheranul în dosarul nuclear la sfârşitul lunii iulie cu ocazia unei reuniuni la Istanbul.
Franţa, Marea Britanie şi Germania se pregătesc să declanşeze în toamnă mecanismul de restabilire a sancţiunilor (denumit ‘snapback’), prevăzut prin acordul nuclear din 2015 (JCPOA), în absenţa unei soluţii negociate.
Europenii au propus Iranului să prelungească scadenţa din octombrie pentru activarea mecanismului dacă Teheranul reia discuţiile cu Washingtonul şi restabileşte cooperarea cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA).
La rândul său, Teheranul afirmă că lucrează cu Rusia şi China, alte semnatare ale JCPOA, pentru a împiedica restabilirea sancţiunilor.