G4Media.ro

Noi înșine, doar mai puțin – Laurențiu Staicu, profesor la Facultatea de…

Noi înșine, doar mai puțin – Laurențiu Staicu, profesor la Facultatea de Filosofie a Universității din București

Articol semnat de prof. univ. dr. Laurențiu Staicu, cadru didactic al Facultății de Filosofie și consilier filosofic în cadrul Asociației Române de Filosofie Practică, și popularizat de Universitatea din București:

“Stând mai mult în casă de peste o săptămână și fiind silit de împrejurări să petrec o mare parte a timpului în fața calculatorului, am citit tot felul de lucruri despre efectele pandemiei și izolării, ca mai toată lumea. Majoritatea sunt reacții emoționale sau chiar viscerale, firești sau previzibile, de altfel, într-o asemenea situație: mesaje inflamate care decretează, apocaliptic și pe fundal roșu, că lumea se va schimba dramatic, apeluri pasiv-agresive la solidaritate sau omenie și glume proaste sau insipide cu duiumul.

Însă cele care mi-au atras mai mult atenția au fost vocile aparent temperate, cele care ne îndeamnă, în diferite chei retorice, să ne găsim motivația corespunzătoare pentru a trece cu bine peste perioada asta de izolare la domiciliu.

De pildă, un filmuleț pe care l-am văzut azi de dimineață, în timp ce-mi beam cafeaua, spunea că ar trebui să ne amintim cum am supraviețuit înainte de ’89, fără multe dintre beneficiile lumii moderne care par că s-au întrerupt brusc odată cu instalarea carantinei și izolării la domiciliu.

Pe vremea aceea nu aveam, desigur, Internet și tot ce înseamnă el, de la Netflix la Facebook și altele, nu aveam nici prea multe lucruri de cumpărat sau locuri de vizitat. Și totuși, spune videoclipul respectiv, am supraviețuit bine mersi, ba chiar am fost fericiți atunci, în pofida lipsurilor de tot felul!

Iar acum nu putem să stăm în casă, pe canapea, timp de două săptămâni? C’moon!

Înseamnă că ne-am prostit sau am ajuns să fim răsfățați peste măsură, cam ăsta e mesajul final, nerostit dar destul de străveziu. Un mesaj parșiv, menit să ți se insinueze în minte discret și să te facă să te simți vinovat pentru că nu te simți bine acum, pentru că ești neliniștit sau iritabil, sau pur și simplu pentru că nu ești mulțumit cu situația asta în care trebuie să renunți, de bunăvoie, la toate mofturile civilizației moderne.

Chiar dacă nu eram încă adult în perioada invocată de mesajul respectiv, eram suficient de mare încât să-mi pot aminti o grămadă de lucruri de atunci. Într-adevăr, aveam foarte puțin, ne lipseau toate lucrurile, de la cele mai mărunte la cele mai importante, pe care astăzi le considerăm elemente indispensabile ale unei vieți civilizate, așa cum ne amintim toți cei care am prins acele vremuri.

Ne aveam, am putea spune, doar pe noi înșine în cel mai restrictiv sens: mintea și trupul, doar ele ne aparțineau, iar uneori nici măcar ele. Mofturile civilizației de azi se reduceau, de fapt, la unul singur: libertatea.

Asta este ceea ce nu aveam atunci și avem astăzi. Sau, mă rog, aveam până de curând. Pentru că restricțiile înseamnă, în mod evident, o restrângere a libertății. Iar aceasta înseamnă, la rândul său, o pierdere a anumitor părți din noi înșine, unele cu care ne-am obișnuit de multă vreme, pe care abia acum, când nu le mai putem accesa la liber, le conștientizăm cu adevărat. Motivul este unul vizibil și firesc, aș adăuga, dacă ne acordăm răgazul să privim puțin detașat ceea ce se întâmplă acum: noi înșine am ajuns să fim mai mult decât propriul corp, propriile gânduri și emoții. Noi înșine suntem, în mare măsură, relațiile pe care le întreținem cu ceilalți, rutinele și rolurile pe care ne-am învățat să le jucăm în interacțiunile cotidiene cu societatea. Iar acum, acestea au fost suspendate, brusc și fără o limită determinată. Tocmai acest lucru ne tulbură profund, dar legitim. Pentru că suntem, dintr-o dată, siliți să ne schimbăm rutinele, rolurile, să ne descurcăm cu mai puțin.

Poți trece cu ușurință peste o restrângere a libertății, atunci când libertatea nu face parte din tine, din identitatea ta personală, atunci când nu ai crescut cu ea. Așa cum a fost, de pildă, pentru mulți dintre cei născuți înainte de ’89. În vremea aceea, faptul că nu aveam voie să-mi las părul lung, după modelul idolilor rock pe care-i ascultam pe ascuns de pe discurile de vinyl, era un fapt de viață, ceva firesc, o interdicție pe care o știam cu toții, chiar dacă nu o respectam sau ne revoltam împotriva ei. Dar nu și astăzi. Astăzi ne-am obișnuit cu libertatea, ea a devenit o componentă indispensabilă a identității noastre personale. Tocmai de aceea restricțiile ne afectează așa de mult starea de spirit, nu pentru că ne-am înmuiat sau am devenit prea răsfățați, ci pentru că simțim, chiar dacă nu foarte limpede, că ne-am pierdut o parte din noi înșine.

Dacă privim situația de azi prin acest filtru, cred că devine mai ușor de îndurat, e mai simplu să accepți că trebuie să renunți la o parte din tine în mod conștient, pentru a-ți aduce contribuția la binele comunității. Poate sunt naiv, dar chiar cred că oamenii au în alcătuirea lor primară reflexul de a fi solidari, trebuie doar să vadă limpede de ce e nevoie sau de ce e important să o facă și să înțeleagă ce anume trebuie să sacrifice. (…)”

 

Sursa foto: www.societateamuzicala.ro

 

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

5 comentarii

  1. Dar, că înainte de ordonanța militara 2, în cele două ore se așteptare, TVR alimenta populația cu imagini de acum 30 de ani, de la Revoluție? Filosofia și viscerele legate și la acest domn, o fi vreo caracteristica…

  2. Se poate interpreta si asa, dar…..cel mai de pret lucru care ni se intampla in zilele acestea este intoarcerea in sine. Libertatea si accesul la aspectele confortabile ale vietii ne-a handicapat capacitatea de supravietuire, suntem dependenti de confort. Cati dintre noi am reflectat asupra a cum ar fi viata fara curent electric sau fara gaze ? Cati dintre noi ne-am intrebat pana acum cum se face o paine? (a propos, nu e posibil cu amoniac alimentar :))
    Mai mult, s-ar putea, pentru unii, ca absenta posibilitatii de a ne umple sinele cu aspecte exterioare noua, caci altfel nu stim ce sa facem cu el, sa conduca, inevitabil, la introspectie. Doamne ajuta!

  3. O intrepretare ce contine un anume caracter facil al pozitionarii verbale . Ideea ce se refera la pozitionarea noastra raportata la restringerea unor drepturi este evident un nonsens .Cu totii stim si acceptam nonpermanenta masurilor luate . A fi deranjat de ceva ce nu contine o masura totalitara, ci mai degraba o masura absolut necesara si care este evident inteleasa de noi toti nu poate produce pagube . O interpretare usor nefireasca a ceea ce se intimpla .

  4. Uneori trebuie sa faci un pas în spate pentru a putea merge înainte. În fuga noastra pe repede-nainte, am uitat de noi înșine, de adevăratele valori, nevoi, credințe, am dat cu un parfum scump peste un jeg imens (falsele nevoi, împachetate frumos) . Sunt sigur ca mulți parinti se simt destul de stângaci petrecand mai mult timp cu copii, familia lor altfel decât în concedii, se redescoperă acum și sper ca în toată aceasta nebunie de azi, își dau seama mulți ca sunt multe alte lucruri mai importante în viata decât cele după care au alergat pana acum. Da, au cumpărat cu ani din viata lor, lucruri nefolositoare.

  5. Daca omul se întreaba (vedeti articolul integral) de ce n-am putea sta doua saptamâni pe canapea, eu astept sa ne scrie impresii „de calatorie” dupa patru saprtamâni: cum s-a descurcat cu copiii (4 si 7 ani), cum a rezolvat maica-sa (67 ani sa zicem) cu mâncarea si dantura, s.a.m.d.
    Si cum mai sta el cu nervii…

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.