Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că Teatrul Metropolis nu se închide, ci doar „robinetul risipei” şi nu va renunţa la ideea de a „pune în ordine” teatrele, „chiar dacă asta nemulţumeşte”.
„Dezmint categoric o ştire falsă care circulă de ieri pe Internet: Teatrul Metropolis nu se închide! Ce se închide, însă, e robinetul risipei. Sunt în această perioadă controale şi evaluări la teatrele bucureştene din subordinea PMB, inclusiv evaluări ale conducerilor. O chestiune adiacentă: e regretabil că trei dintre directorii de teatru care de-a lungul vremii au incriminat lipsa de transparenţă în evaluarea managementului nu şi-au dat acordul ca evaluările să fie publice, în format online”, a scris Nicuşor Dan, sâmbătă, pe Facebook, potrivit agenției Agerpres.
El a precizat că va da mai multe detalii despre acest subiect la încheierea evaluărilor.
„Am fost şi rămân susţinător al culturii, dar, în acelaşi timp, nu voi renunţa la ideea de a pune în ordine teatrele, chiar dacă asta nemulţumeşte. Aş fi preferat să nu vorbesc încă despre acest subiect, fiindcă evaluările la teatre sunt în desfăşurare, dar ştirile false trebuie combătute. Voi da mai multe detalii după încheierea evaluărilor”, a adăugat edilul Capitalei.
Pe de altă parte, primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, afirmă că a găsit o formulă de sprijin pentru proiectele de teatru independent de la Metropolis.
„Cum Teatrul Metropolis are finanţarea scăzută de la Primăria Capitalei, am găsit o altă formulă să sprijinim proiectele de teatru independent. Primăria Sectorului 2 a deschis o sesiune de depunere de proiecte culturale (de până la 150.000 de lei per proiect), care se închide pe 29 aprilie. Am discutat cu domnul director al Teatrului Metropolis (…) şi l-am rugat să pună la dispoziţia proiectelor de teatru independent un protocol de colaborare pentru toţi cei care doresc să aplice la această finanţare”, a scris Mihaiu pe Facebook.
Măi Plicușor Ban , nu ai spus cine sunt somitățile care fac evaluările .
Niște contabili, probabil.
„e regretabil că trei dintre directorii de teatru care de-a lungul vremii au incriminat lipsa de transparenţă în evaluarea managementului nu şi-au dat acordul ca evaluările să fie publice, în format online” – Nicusor Dan
Ce sa vezi, directorii vor ca evaluarile sa NU fie publice…
Pai cine il sustineeeeeee, hi? 🙂
sinecuri de sifonat bani, ca la opera… cu Beatrice Rancea…
Bravo Nicușor! Dau din colț in colț sifonarii :)))
Bai ehehe, ce a făcut Nicușor NIMICUSOR Dan, de când a fost ales primar? ABSOLUT NIMIC. E MAI BINE SIFONAR DECAT SA NU FACI NIMIC, CA PRIMAR
Având în vedere ce se joacă la Metropolis (tot felul de șușe) si ce fel de public are (oameni paraleli cu teatrul), nu-i problemă dacă se închide.
E jenant să cobori teatrul la nivelul unor oameni inculți și snobi, doar ca să ai public. Apoi se plâng actorii că au public prost. Păi nu-l mai mențineți așa, cu șușe și vulgarități.
Nd = iubitor de g… y
Pariez că nu ești doar homofob, ci și fascist rusofil, Putin e peștele tău.
Toti AUR-isti se simt bine cu nume de animale iluzorii. 🙂
Homofob da, dar nu de ieri ci de mulți ani
În plus și misogin, ca nu rezulta din text
Ambele din motive intemeiate
Rusofil nu sunt
Saracii bugetari
Vrem director pe Bula(ai) mucusor tata
Noroc cu primarul pluserist de la 2 ca e mai destupat la minte decat Nimikusor.
Plicușor Ban a rezolvat absolut toate problemele București-ului, au mai rămas doar teatrele. A făcut locuri de parcare, a fluidizat traficul, apa este fiartă, caloriferele ard, parcurile sunt supercurate, locurile de joacă sunt deschise, curate lună, puse la punct…au mai rămas teatrele frate. Omul ăsta este rupt de funcția pe care o deține.
…o sa fiti surprins cate va face pana la terminarea mandatului..si atunci ar trebui sa va crape obrazul de rusine ca nu ati fost in stare sa va adresati politicos, adica domnul Nicusor Dan…
@coans mita
Îmi e rușine ca l-am votat în 3016
In 2020 nu m-a mai păcălit și am stat la bere
Domnul Nimikusor a facut si-o sa mai faca, sa va fie rusine obrazului 😂
Mare noroc am avut cu d-na. Firea!
Le-a rezolvat dumneaei pe toate…
Aveți cap limpede!
godzillo traumele copilariei ies la iveala?
Dar de festivalul de dramaturgie “Rodica Popescu Bitănescu” ce se mai aude? A behait atâția ani pe bani mulți doamna Bitănescu! O fi răgușit între timp marele talent?
De abia aștept vestea demiterii mincinoasei putiniste Tepus Marinela. Și ea și Colceag de la Mic adoratorii Gabrielei Firea. Gata! La pensie! A ajuns.
Este păcat că arta a ajuns la un asemenea nivel și că postacii aplaudaci de pe aici lauda tăierea banilor unui teatru independent, cu invective și cuvinte de mahala la adresa actorilor.
Adică nu e suficient că le-au tăiat banii, îi mai și înjură diverși neaveniți, rușine oameni buni ! Sunteți susținătorii de serviciu ai unei mahalale mizerabile care a făcut numai rău orașului București. La putere sunt injuriile și cuvintele ieșite din șanțul din fata pușcăriei, lipsa de respect e la ea acasă și, din cate vad eu, postacii mai dau și indicații ce sa se joace, cu ce actori, pasă-mi-te un teatru trebuie sa joace doar ceva cu înjurături și chiloți roșii la fund. Orice altceva nu merita banii, după ei.