
Nicușor Dan și Ilie Bolojan conduc detașat în clasamentul încrederii în politicieni, urmați de George Simion. Sorin Grindeanu, pe ultimul loc între liderii de partide
Nicușor Dan conduce în clasamentul încrederii în personalități politice, urmat de Ilie Bolojan și George Simion, potrivit barometrului realizat de Inscop Research pentru Informat.ro în perioada 26-30 mai 2025.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Președintele Nicușor Dan are 47% încredere, urmat de fostul președinte interimar Ilie Bolojan cu 42% și George Simion cu apropate 34%.
Liderul UDMR Kelemen Hunor are 27% în acest clasament, fiind urmat de fostul premier Victor Ponta cu 20% încredere și Dominic Friz (liderul USR) cu 16,4% încredere.
Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD, are 12,9% nivel de încredere.
Datele au fost culese în perioada 26-30 mai 2025 prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului fiind de 1150 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.9%, la un grad de încredere de 95%.
Clasamentul încrederii defalcat pe votanții partidelor politice:
Clasamentul încrederii (destul de multă și foarte multă) în rândul votanților AUR: George Simion (83%), Victor Ponta (15%), Ilie Bolojan (7%), Nicușor Dan (6%), Sorin Grindeanu (6%), Dominic Fritz (4%), Kelemen Hunor (3%).
Clasamentul încrederii (destul de multă și foarte multă) în rândul votanților PSD: Nicușor Dan (63%), Ilie Bolojan (58%), Victor Ponta (52%), Sorin Grindeanu (35%), Kelemen Hunor (34%), George Simion (12%), Dominic Fritz (12%).
Clasamentul încrederii (destul de multă și foarte multă) în rândul votanților PNL: Nicușor Dan (85%), Ilie Bolojan (83%), Kelemen Hunor (61%), Dominic Fritz (36%), Victor Ponta (16%), Sorin Grindeanu (15%), George Simion (6%).
Clasamentul încrederii (destul de multă și foarte multă) în rândul votanților USR: Nicușor Dan (94%), Ilie Bolojan (85%), Dominic Fritz (48%), Kelemen Hunor (39%), Sorin Grindeanu (12%), Victor Ponta (4%), George Simion (3%).
Remus Ștefureac, directorul INSCOP Research, arată că ”clasamentul încrederii în personalități în rândul alegătorilor diverselor partide politice reflectă diferențe semnificative în funcție de triburile politice, ceea ce subliniază polarizarea politică puternică din societatea românească rezultată după alegerile prezidențiale”.
În ce privește notorietatea, George Simion conduce cu 98,8%, urmat la mică distanță de Nicușor Dan 98,5%). Victor Ponta are o notorietate de 97,5%, Ilie Bolojan are 92,4%, Sorin Grindeanu – 80,2%, Kelemen Hunor – 77,9%.
Liderul USR, Dominic Fritz, e liderul de partid cu cea mai mică notorietate – 57,3%.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.