Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat luni că „la momentul potrivit” va exista o discuţie pentru numirea şefilor serviciilor de informaţii, întrucât în prezent există o „inflamare” pe plan politic, transmite Agerpres.
„E ceva ce ţine de preşedinte şi Parlament şi în momentul acesta constatăm cu toţii că este o inflamare. În momentul potrivit o să facem această discuţie şi finalizată cu numire”, a spus preşedintele, în cadrul unei conferinţe de presă.
Întrebat despre faptul că Înalta Curte a dat în judecată Guvernul din cauza drepturilor salariale restante, care ar fi ajuns la peste 10 miliarde de lei, preşedintele a răspuns că nu e normal ca statul să datoreze bani unor categorii sociale, dar că trebuie să existe o balanţă între resursele bugetare şi obligaţiile de îndeplinit.
„Aici e un complex de fenomene. Tot timpul nu plătesc cei care le-au generat cu 10-15 ani în urmă, plătesc cei care sunt în momentul acesta la decizie. Deci, nu e normală toată această cavalcadă de procese. Ce înseamnă un proces? Înseamnă că un magistrat a interpretat o lege, da? Şi dacă un magistrat a interpretat-o într-un anume sens, care evident că nu a fost prevăzut de legiuitor, înseamnă că ea ar fi trebuit să fie corectată la momentul potrivit. Nu s-a întâmplat asta 10 ani şi acum noi plătim rezultatul celor 10 ani. Evident că nu e normal ca statul să datoreze banii unor categorii sociale sau unor companii, cum e vorba de urmările plafonărilor pe energie, numai că tot timpul e o balanţă între ce trebuie să faci şi câţi bani ai în buget”, a mai spus preşedintele.
Si „boborul” e inflamat!
Ca serviciile au trucat alegerile, ca au tradat in favoarea Sarlatanului, samd.
Nu-l mai întrebați pe Dan că nu depide de el.
…
Întrebați-i despre subiect pe iluștrii consilieri Lazurcă și Burnete și lojile de la care primesc ei indicațiile.
Pe președintele Dan l-a împachetat sistemul cum a vrut.
El va primi nominalizările în plic, la un moment dat, care nu depinde de el.
Bine Dane, în ritmul ăsta ai nevoie de 15 mandate. Dar cine știe, la cum guvernați și la cum vă raportați la statul de drept, poate vei fi încoronat președinte de CC!