Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, joi, că a fost încheiată achiziţia pentru reabilitarea a peste 210 kilometri de reţea de termoficare cu fonduri UE, relatează Agerpres. (Articol actualizat)
El a precizat, într-o conferinţă de presă, la sediul municipalităţii, că este vorba despre un contract în valoare de 260 de milioane de euro, dintre care 200 de milioane de euro bani europeni. Pentru restul sumei, Primăria Capitalei intenţionează să contracteze un împrumut.
Au fost atribuite contractele de proiectare şi execuţie pentru cinci tronsoane, iar toţi constructorii sunt români. Termenul de finalizare a lucrărilor este de patru ani.
Potrivit lui Nicuşor Dan, lucrările vor începe în primăvara anului viitor.
Este vorba de cinci tronsoane, fiecare având aproximativ 50 de kilometri. Pe fiecare tronson va lucra o asociere de constructori, toţi fiind români.
Cele cinci contracte de proiectare şi execuţie au fost câştigate de către următoarele firme:
– Magistrala II Sud: Asocierea Elsaco Electronic SRL – SC Sicor SRL – SC Energomontaj SA, având subcontractanţi pe ADREM Engineering SRL şi RDC General Contractor SRL – valoare 300.187.509 lei;
– Magistrala II-III Grozăveşti: Asocierea Elsaco Electronic SRL – SC Sicor SRL – SC Energomontaj SA, având subcontractanţi pe ADREM Engineering SRL şi RDC General Contractor SRL – valoare 168.150.000 lei;
– Magistrala V Grozăveşti: Asocierea Construcţii Erbaşu SA – Consix Construcţii SRL, având subcontractanţi Erbaşu Edil Construct SA, Erbaşu Total Construct SA şi Elsaco Electronic SRL – valoare de 257.313.061 lei;
– Magistrala Progresu – Berceni: Asocierea Construcţii Erbaşu SA – Consix Construcţii SRL, având subcontractanţi Erbaşu Edil Construct SA, Erbaşu Total Construct SA şi Elsaco Electronic SRL – valoare de 315.951.133 lei;
– Magistrala II Sud, II-III Grozăveşti, V Grozăveşti, Progresu – Berceni, II Vest, I-II-III Vest: Asocierea Energomontaj – SC Elsaco Electronic SRL – Sicor SRL – IPCT Instalaţii SRL, având subcontractant pe RDS General Contractor SRL – valoare 268.600.000 lei.
Nicuşor Dan a prezentat şi stadiul marilor proiecte de investiţii derulate de Primăria Capitalei cu fonduri europene:
* reabilitarea a 50 de kilometri de linii de tramvai în valoare de 500 de milioane de euro – contracte în procedură de achiziţie;
* achiziţia a 100 de tramvaie în valoare de 200 de milioane de euro – se desfăşoară procedura de recepţie pentru opt tramvaie livrate deja de Astra Arad;
* achiziţia de autobuze electrice în valoare de 50 de milioane de euro – s-au depus ofertele în cadrul licitaţiei;
* achiziţia de troleibuze în valoare de 50 de milioane de euro – licitaţie în derulare;
* reabilitare de clădiri cu risc seismic – cereri depuse la PNRR în valoare de 50 de milioane de euro; urmează noi cereri de aproximativ 30 de milioane de euro care se vor depune în sesiunea care se deschide luni.
„În total, peste un miliard de euro. Cred că acesta este rolul Primăriei Capitalei – de a face proiecte de investiţii. Şi, pentru că bugetul este cel pe care îl ştiţi, trebuie să ne concentrăm pe bani europeni şi alte fonduri nerambursabile”, a precizat Nicuşor Dan.
Si pentru catedrala nimic? Pentru ninjalaii nostri violatori si pedofili chiar nimic?
singurul primar ce isi vede de treaba si chiar face . restul erau olecuta sansonetisti
Firea a schimbat 278,04 km de conducte, facem pariu că Mucușor nu schimbă nici măcar jumătate din cifra asta?
Firea a schimbat 270 de km de conducte, fac pariu că Neicușor nu schimbă nici jumate din cifra asta
@ Wedy – Unde a schimbat madam firea 270 de km de conducte? Pe Marte, pe Jupiter poate? Aaa, nu, in Rai a schimbat conductele, asa mai ca nu imi aduceam aminte. Delirezi grav postacule!
Firea de ce n-a reparat rețeaua termică? Era prea ocupată cu creșterea celor 8000 de slugi din Voluntari, la companiile inventate de ea pentru mafia PSD.
Baietas, a repara inseamna a carpi, a reabilita e altceva…. oricum, daca si acesti 200km ai lui Firea sunt ca macheta spitalului metropolitan care „se construia” dupa Firea, ne-am prins 🙂 .
Hai, arata-mi santierul inceput al spitalului metropolitan (si da, Firea spune ca era inceput)… macar terenul curatat, ceva acolo 🙂 …
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/la-4-ani-de-mandat-gabriela-firea-s-a-laudat-cu-spitalul-metropolitan-neterminat-nu-mi-am-pus-viata-la-adapost-1327532
@Eugen, unde mortii m@-tii sunt aia 180km reparati ma? In Voluntari. Arat o stire, un aarticol sa vedem si noi. Macar de peticeli ca reabilitare nu exista. Nu am vazut niciun santier, nici o strada desfacuta.
@Eugen, nu doar a reparat, chiar a schimbat.
@ Eugen – Bai postacilor, vorbiti-va draqului intre voi, barem sa spuneti aceleasi minciuni. Vezi ca pretenul tau wedy zice ca madam firea a schimbat 270 km, numa sa ne spuna si noua unde anume le-a scimbat, poate in lumea ei virtuala…
să-l pupi în cur pe Nicu Șordan buey uobule! :)))))
Eujeneeee, m u i e mă, du-te si fa-i igiena anuala boa rfei de Voluntari.
Stimate domn Eugen, când o să faci diferența între reparatii și reabilitare, poți să emiți o pretenție in a dezbate un subiect. Cei 180 km de țevi reparate înseamnă cepuri bătute de angajații Radet/Termoenergetica.
Daca și înțelegeai cea ce citeai, puteai observa că sunt scrise firmele care vor efectua lucrările pe fiecare tronson.
Folosește degripant că ți s-au blocat neuronii de la atâta ciorba rece servita la partid. Zi-le ălora măcar să îți lase ciorba la soare.
Și cred că toți cei care au mâncat ce nu trebuie au rămas cu el în gat.
firea nu a facut licitatii ca sa selecteze cea mai buna firma pentru bucuresteni‼️‼️‼️‼️ p.a.n.a.rama a ,,reabilitat,, sifonand banii prin companiile ilegale facute cadou neamurilor dă 💩💩💩💩 si cumetrilor dă furat care distrug romania din ‘89 incoace‼️‼️‼️‼️‼️🤮🤮🤮🤮🤮🤮🤮🤮🤮🤮…doar nu credeti ca mafiotii 😈santieristi dă sifonari au uitat sarma-n c..r din intamplare…😂😬🤣😬😂😬🤣😬😂
Sa vedeti cum o sa taie Firea panglicile si o sa spuna ca a scapat Capitala de un „tradator”. Ca in viata cam asa este intotdeauna, unii muncesc iar altii dau din gura si trag foloasele.
Sa taie panglica la Târgusor lânga lenuța udrea!
@Qiu – Hai, pusche pe limba si nu mai fii prapastios, poate ca nu…