Home » Sportz » Nico Williams forțează mutarea la Barcelona: Refuză Bayern și Arsenal pentru visul blaugrana

Nico Williams forțează mutarea la Barcelona: Refuză Bayern și Arsenal pentru visul blaugrana

Nico Williams forțează mutarea la Barcelona: Refuză Bayern și Arsenal pentru visul blaugrana
Nico Williams, în tricoul lui Bilbao / Sursa foto: captură YouTube
Ascultă articolul

Nico Williams, unul dintre cei mai doriți atacanți din lume în acest moment, le refuză pe Bayern Munchen și Arsenal, dorința fotbalistului fiind aceea de a evolua la FC Barcelona, transmite presa catalană.

Star al celor de la Athletic Bilbao, Nico a transmis clar că vrea să devină jucător al campioanei Spaniei, echipă unde l-ar găsi pe bunul său prieten Lamine Yamal.

- articolul continuă mai jos -

În vârstă de 22 de ani, Williams le-a pus în așteptare pe Bayern și Arsenal, iar conform spuselor jurnalistului Fabrizio Romano ia în considerare în acest moment doar o plecare la Barca.

Potrivit jurnalistului Victor Navarro, jucători din vestiarul Barcelonei i-au transmis conducerii că Nico este gata să se alăture clubului chiar mâine, dacă depinde doar de el acest transfer important.

Impresarul lui Nico a purtat mai multe discuții cu Deco, directorul sportiv al catalanilor, iar ideea este aceea că lucrurile sunt puse cumva în mișcare pentru un eventual transfer al atacantului pe Camp Nou.

Presiunea pe umerii lui Joan Laporta, președintele Barcelonei, este una mare: echipa nu stă fantastic din punct de vedere financiar, iar campioana Spaniei ar trebui să activeze clauza de reziliere a înțelegerii dintre Williams și Bilbao (jucătorul poate pleca oricând în schimbul a 58 de milioane de euro).

Urmează apoi procesul dificil al înregistrării fotbalistului la Liga Profesionistă, iar totul depinde de stabilitatea financiară a clubului blau-grana.

În recent încheiatul sezon din LaLiga, Nico Williams a bifat 45 de meciuri în tricoul lui Bilbao, reușind 11 goluri și 7 pase decisive.

Cota de piață a lui Williams este de 70 de milioane de euro, conform Transfermarkt.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole