G4Media.ro

Niciun fel de „planuri de pace” înainte de retragerea trupelor ruse, afirmă…

Sursa foto: Dimitar DILKOFF / AFP

Niciun fel de „planuri de pace” înainte de retragerea trupelor ruse, afirmă Ucraina

Până la retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Ucrainei nu poate fi vorba despre niciun fel de „planuri de pace”, care să includă prevederi privind o „încetare imediată a focului”, a declarat marţi Mihailo Podoliak, consilier al şefului administraţiei prezidenţiale de la Kiev, citat de Interfax-Ukraina, preluată de Agerpres.

„O ‘încetare imediată a focului’ este o bombă cu ceas. Pe acest lucru insistă Rusia pentru a ‘îngheţa conflictul’, pentru a-şi conserva controlul asupra teritoriilor ocupate şi a-şi consolida capacitatea militară”, afirmă Podoliak într-un mesaj pe Twitter.

„În nouă ani (care s-au scurs din 2014, când Moscova a început de fapt agresiunea împotriva Ucrainei prin anexarea Crimeii şi instigarea conflictului din Donbas – n.r.), noi am aflat costul sângeros al ‘încetării focului’. De aceea, niciun fel de ‘planuri de pace’ nu pot exista înainte de retragerea trupelor ruse din Ucraina”, a subliniat consilierul preşedinţiei de la Kiev în mesajul său.

Rusia mizează pe implementarea unui astfel de scenariu, susţine el, adăugând că Kievul nu va fi de acord cu niciun fel de „plan de pace” până când nu vor fi îndeplinite condiţiile sale.

Anterior, Mihailo Podoliak a declarat că orice plan de pace, care prevede doar o încetare a focului şi continuarea ocupării teritoriilor ucrainene de către Rusia, nu poate duce decât la o nouă etapă a genocidului rusesc împotriva ucrainenilor, notează Interfax-Ukraina.

Cu ocazia împlinirii unui an de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, China a dat publicităţii propria versiune a unui „plan de pace” pentru încetarea războiului. Acesta include 12 puncte, între care o încetare a focului şi începerea negocierilor de către beligeranţi, fără a indica însă necesitatea retragerii trupelor ruse de pe teritoriul ucrainean.

Niciunul din cele 12 puncte nu condamnă crimele de război ale ţării agresoare – Federaţia Rusă. În acelaşi timp, China nu a propus nicio modalitate pentru punerea în practică a iniţiativelor sale expuse în această listă, potrivit Kievului.

China este interesată ca acest război al Rusiei împotriva Ucrainei să fie unul de lungă durată şi să decurgă dificil, în cursul căruia nici Kievul şi nici Moscova (partea agresoare) să nu obţină un avantaj strategic, consideră politologul ucrainean Vitali Kulik, directorul Centrului privind studierea problemelor societăţii civile din Kiev, într-un interviu acordat marţi publicaţiei ucrainene Glavred.

În opinia sa, Beijingul este interesat în slăbirea atât a Occidentului, cât şi a Rusiei, pentru a-şi realiza interesele politice.

„Este în interesul Chinei un conflict de joasă intensitate în care să sângereze deopotrivă Rusia şi Occidentul. China are nevoie ca Occidentul să fie mai conciliant în contextul intereselor Beijingului, iar Rusia să facă mai multe concesii în calitate de satelit şi partener de drum”, a declarat Kulik în interviul pentru Glavred.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a reacţionat mai moderat la „planul de pace al Beijingului”, afirmând că Ucraina este pregătită să discute anumite puncte ale acestuia, în primul rând cele care se referă la integritatea teritorială şi securitatea nucleară.

Zelenski şi-a prezentat propriul plan, care prevede ca Rusia să îşi retragă complet trupele din Ucraina ca o condiţie prealabilă de bază pentru începerea negocierilor de pace.

Rusia, care a lansat o invazie la scară largă în Ucraina în urmă cu aproximativ un an, a respins această idee, calificând-o drept absurdă.

Astfel, Kremlinul a declarat marţi că realizarea obiectivelor de război ale Rusiei în Ucraina are prioritate faţă de orice posibile negocieri de pace, notează DPA.

Până în prezent nu au existat semnale din partea Kievului că ucrainenii ar fi dispuşi să discute, a afirmat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse Dmitri Peskov. „În acest caz, atingerea obiectivelor noastre este cel mai important lucru, aceasta este prioritatea noastră absolută”, a spus el.

Volodimir Zelenski a respins negocierile cu preşedintele rus Vladimir Putin prin decret şi a reiterat aceasta de mai multe ori, afirmând că nu-i mai poate acorda încredere.

Peskov a subliniat marţi că înainte de orice fel de negocieri, Ucraina ar trebui să recunoască faptul că cele patru regiuni anexate în septembrie anul trecut de Rusia – Doneţk, Lugansk (est), Herson şi Zaporojie (sud) – sunt de acum înscrise în Constituţie ca părţi ale Rusiei, potrivit DPA.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...