Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, marți seară, la Digi24, că tatăl adolescentei, angajat al Serviciului de Ambulanță Vaslui, nu a procedat ”nici normal, nici legal” în momentul în care și-a luat fiica de pe litoral fără să anunțe vreo autoritate că la Costinești se mai află și alți adolescenți posibil infectați cu COVID-19.
Ministrul a declarat că explicațiile pe care le-a cerut celor implicați au fost evazive și tocmai de aceea a cerut corpului de control al ministerului să efectueze o anchetă.
”Sunt reguli pe care o parte din noi am uitat să le respectăm sau nu vrem să știm că există. Plecatul la mare, deși există simptomatologie, faptul că un cadru medical nu anunță o autoritate că acolo mai sunt 30 de copii… Explicațiile au fost evazive, de aceea am cerut corpului de control să facă o anchetă. Așteptăm rezultatul corpului de control și vom vedea ce măsuri luăm. Nu este nici normal, nici legal (cum a procedat ambulanțierul, tatăl adolescentei care nu a așteptat rezultatul testului, n.red.)”, a transmis Nelu Tătaru.
sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Ne-am saturat de atatea controale fără nici o finalitate
Din pacate tara noastra a luat-o razna cu politicienii si institutiile politizate. Trebuie o resetare.