Home » Articole » NATO cere Turciei să trimită avioane de vânătoare F-16 pentru a patrula spaţiul aerian baltic cu câteva luni mai devreme decât era prevăzut

NATO cere Turciei să trimită avioane de vânătoare F-16 pentru a patrula spaţiul aerian baltic cu câteva luni mai devreme decât era prevăzut

73758
NATO cere Turciei să trimită avioane de vânătoare F-16 pentru a patrula spaţiul aerian baltic cu câteva luni mai devreme decât era prevăzut
Sursa foto: Depositphotos / Tomasz Warszewski
Ascultă articolul

NATO i-a cerut Turciei să trimită avioane militare F-16 pentru a patrula spaţiul aerian de deasupra ţărilor baltice cu câteva luni mai devreme decât era prevăzut, a relatat luni agenția de știri Bloomberg, citată de agenția de știri TASS, informație preluată de Agerpres.

Potrivit unor surse, NATO intenţionează să folosească aceste avioane ca parte a misiunii baltice de poliţie aeriană şi să efectueze rotaţia în Estonia în perioada august – decembrie 2026. Alianţa Nord-Atlantică îşi consolidează apărarea ca urmare a acţiunilor Rusiei, adaugă sursele citate de Bloomberg.

- articolul continuă mai jos -

Iniţial, Turcia intenţiona să desfăşoare avioane de vânătoare în România în perioada decembrie 2026 – martie 2027. Până acum, Ankara nu a luat nicio decizie referitoare la solicitarea NATO.

Spaţiul aerian deasupra ţărilor baltice, care nu au propriile forţe aeriene, este controlat de aliaţii lor din NATO. Începând din 2004, avioane de vânătoare ale NATO au fost desfăşurate, prin rotaţie, la baza Zokniai din Lituania, iar din 2014 la baza aeriană Amari din Estonia.

Website-ul newsukraine.rbc.ua aminteşte, la rândul său, că în decembrie un avion F-16 al forţelor aeriene turce a doborât o dronă deasupra Mării Negre în timp ce aceasta se apropia de spaţiul aerian turc. Câteva zile mai târziu, o dronă distrusă, despre care se crede că era de origine rusă, a fost descoperită în nord-vestul Turciei.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole