Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş a anunţat, marţi, că poliţiştii din staţiunea Sovata au fost sesizaţi, de către reprezentanţii unei unităţi de învăţământ din oraş, că un profesor a găsit o armă asupra unui elev din clasa a XII-a, în timpul orelor, relatează Agerpres.
„La data de 16 mai 2023, în jurul orei 11:30, poliţiştii din cadrul Poliţiei Staţiunii Sovata au fost sesizaţi, de către reprezentanţii unei unităţi de învăţământ din localitate, cu privire la faptul că, la data de 15 mai 2023, în timpul orelor, un profesor a găsit asupra unui elev din clasa a XII-a o armă. În urma verificărilor efectuate de către poliţişti, s-a stabilit că este vorba de o armă de tip airsoft, cu bile, nesupusă autorizării”, a arătat IPJ Mureş, într-un comunicat de presă.
Elevul, în vârstă de 18 ani, din Sovata, a fost condus la sediul poliţiei, fiind sancţionat contravenţional cu o amendă de 2.000 de lei, pentru nerespectarea art. 65, al. 1, lit. d din Legea 295/2004, care prevede că „sunt interzise portul şi folosirea armelor sau dispozitivelor neletale în locuri publice”.
De asemenea, a fost sancţionat şi pentru nerespectarea art. 129, pct. 32 din aceeaşi lege pentru „portul, folosirea şi transportul armelor neletale utilitare şi de agrement fără respectarea condiţiilor prevăzute la art.65”.
IPJ Mureş a precizat că arma în cauză a fost confiscată.