Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Muntenegru va dona 11% din bugetul său militar Ucrainei, a anunțat luni biroul premierului, relatează CNN.
Această donație, alături de „primirea a mii de refugiați”, arată „determinarea clară a guvernului muntenegrean de a sprijini apărarea ucrainenilor”, se arată în comunicatul biroului premierului muntenegrean Dritan Abazović.
Termenii au fost conveniți de Abazović și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care au semnat luni o declarație comună, potrivit canalului de Telegram al lui Zelenski.
„Astăzi, am semnat declarația comună, care definește domeniile prioritare de cooperare între Ucraina și Muntenegru în cadrul cursului strategic al țării noastre de a dobândi statutul de membru deplin al NATO”, a declarat Zelenski în postarea de pe Telegram.
„Sunt recunoscător Muntenegrului pentru sprijinul politic puternic și ajutorul practic important acordat Ucrainei”, a adăugat el.
Abazović a declarat pe Twitter că Muntenegru „vrea pace”.
„De aceea, ne exprimăm sprijinul fără echivoc pentru Ucraina și poporul său în vederea protejării integrității, suveranității și dreptului la o viață liberă”, a adăugat Abazović.
Give that country a beer! spune Putin. :))))