Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Camera Deputaţilor votează, miercuri, moţiunea simplă depusă de PSD împotriva ministrului Finanţelor Publice, Florin Cîţu, pe care-l acuză că este ”mai nociv decât efectele pandemiei”. În moţiunea intitulată ”«Virusul Cîţu» a infectat economia naţională”, care a fost dezbătută luni în ședința camerei, PSD afirmă că Florin Cîţu s-a dovedit incapabil să vină cu măsuri de sprijin eficiente pentru economie.
”Mai nociv decât efectele pandemiei, mai contagios decât coronavirusul şi mai letal decât maladia COVID-19, «Virusul Cîţu» a distrus aproape complet economia naţională! După aproape două luni de stare de urgenţă, după nenumărate bâlbe, amânări şi rectificări de acte normative, ministrul Finanţelor, Florin Vasile Cîţu, s-a dovedit incapabil să vină cu măsuri de sprijin eficiente pentru economie”, scriu social-democraţii în textul moţiunii.
Moţiunea este susţinută de 70 de parlamentari.
Sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Cel mai social democrizat partid = mult mai rau decat Covid!
Virusul Catu versus Covid 20-PSD. Dl Catu este un eminent economist. si evident ca este incompatibil cu numerosi opozanti crizati .