Home » Articole » Radu Miruță, ministrul Apărării, reacție după noua amânare de la CCR: „Vă cam bateți joc și duceți în derizoriu importanța instituției”

Radu Miruță, ministrul Apărării, reacție după noua amânare de la CCR: „Vă cam bateți joc și duceți în derizoriu importanța instituției”

2258
Radu Miruță, ministrul Apărării, reacție după noua amânare de la CCR: „Vă cam bateți joc și duceți în derizoriu importanța instituției”
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Ascultă articolul

Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a reacționat după ce ședința de luni a Curții Constituționale a României a fost din nou amânată: „Vă cam bateți joc”.

Ministrul Radu Miruță (USR) a reacționat la puțin timp după ce ședința CCR care viza pensiile magistraților, programată luni de la ora 10.00, a fost din nou amânată.

- articolul continuă mai jos -

„CCR, vă cam bateți joc și duceți în derizoriu importanța instituției! Nu se poate să fii judecător CCR și să ieși din sală de 2 ori pentru a nu face cvorum, pe o temă cu impact major pentru România. Judecați și asumați-vă, nu vă bateți joc”, a fost mesajul transmis pe Facebook de Radu Miruță.

Decizia CCR a fost amânată de trei ori, ultima dată astăzi, după ce plenul nu a reușit să întrunească cvorumul minim de șase judecători. Blocajul a apărut în urma unui boicot fără precedent, când patru judecători ai Curții, numiți de PSD, au părăsit sala de ședință și au refuzat ulterior să revină la dezbateri. Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, aceștia ar fi solicitat amânarea stabilirii unui termen de decizie după jumătatea lunii ianuarie.

Surse politice și judiciare au indicat că strategia ar fi una de tergiversare, în condițiile în care judecătorii respectivi nu ar avea o majoritate necesară pentru a bloca reforma. Proiectul de lege prevede intrarea în vigoare de la 1 ianuarie, iar o eventuală întârziere a deciziei CCR poate afecta aplicarea noilor reguli.

Într-un comentariu public, Valerius M. Ciucă, profesor de drept și fost judecător la Tribunalul Uniunii Europene de la Luxemburg, a susținut public că neprezentarea la deliberare este incompatibilă cu regulile fundamentale ale oricărui proces civilizat, echivalând cu o autodemisie.

Comentarii
  • Veronica Pavel

    Cine esti tu domnule Mirută!
    Cum îți permiți să judeci o Curte , dv. care sunteți un analfabet juridic !

    • Veronica, slugile tâlharilor pesedeu care jefuiesc averea publică, ăștia 4 de la CCR, pun în pericol securitatea economică a României.
      România pierde sute de milioane de euro din banii europeni din cauza lor.

      Trebuie nu doar revocați urgent, ci și judecați pentru trădarea intereselor naționale!

  • Uratul Frumosul

    Ăsta este sabotaj ! SRI-doarme , sunt în vacanță ! Parlamentarii și ei în vacanță…. Bravo tara , dacă ne atacau rușii , armata era și ea în vacanță ! Toate instituțiile publice , stau și o freacă la rece …. Joc de glezne băieți și fete !

  • Stelea Ioana

    Cine este domnul Miruta?
    Domnul Miruta este ministrul Apararii Nationale!
    Macar informatia aceasta ar trebui sa o detineti inainte de a va lansa in apararea unei institutii care se presupune ca este subordonata intereselor poporului si nu unor interese de clan.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole