Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministrul ungar de externe Peter Szijjarto l-a asigurat, joi, pe omologul său polonez Zbigniew Rau de solidaritatea Ungariei şi le-a adresat mulţumiri grănicerilor şi poliţiştilor polonezi pentru faptul că apără frontierele acestei ţări şi în consecinţă pe cele ale Uniunii Europene, relatează MTI, citată de Agerpres.
„Vestea proastă este că frontierele de est ale Poloniei continuă să se afle sub o puternică presiune exercitată de migraţie”, a scris şeful diplomaţiei ungare pe Facebook, după ce a discutat miercuri seara la telefonul cu omologul său polonez, pe care urmează să-l întâlnească luni la Consiliul afaceri externe de la Bruxelles.
„Bieţii noştri prieteni polonezi experimentează acum acelaşi lucru cu care ne confruntăm şi noi ca situaţie practică de şase ani, cu migranţi ilegali care refuză să respecte reglementările, legile şi suveranitatea şi încearcă să ne penetreze în număr mare frontierele”, a adăugat Szijjarto, aflat la Istanbul pentru summitul Consiliului turcic.
„Trebuie să se spună cu claritate că violarea frontierelor reprezintă o infracţiune şi acelaşi lucru se aplică şi încurajării violării graniţelor, pentru a nu mai menţiona şi traficul de persoane”, a subliniat acesta.
Ministrul ungar de externe i-a îndemnat totodată în mesajul său pe „toţi politicienii de la Bruxelles care în ultimii şase ani au susţinut vederi pro-migraţie, au menţinut pe agendă cotele obligatorii de relocare a migranţilor şi au refuzat resurse ţărilor care le apără graniţele să vină acum să viziteze frontiera dintre Polonia şi Belarus şi să le fie ruşine”.
Premierul ungar Viktor Orban i-a transmis pe de altă parte joi cele mai bune urări omologului său polonez Mateusz Morawiecki cu prilejul Zilei independenţei naţionale.
„Mă bucur că Ungaria a putut şi ea să contribuie la independenţa Poloniei în secolul XX”, a menţionat Orban într-o scrisoare adresată omologului său polonez, citată joi de biroul de presă al premierului ungar, a consemnat MTI.
„De atunci, alianţa ungaro-poloneză a continuat să se întărească şi este pregătită să abordeze în comun provocarea ideologiilor care pun sub semnul întrebării suveranitatea şi valorile tradiţionale”, a scris Orban, asigurându-l pe Morawiecki că polonezii se pot baza pe angajamentul Ungariei faţă de realizarea obiectivelor comune.
Sursa foto: Facebook / Szijjártó Péter
Mai e putin pina in primava cind opozitia unita va trimite la fratii vostri iliberali .
La primăvara se schimba guvernul Orban.
Guvernul Orban 5 va înlocui guvernul Orban 4.
Atât.
Visezi tinere
Da da cum sa nu!
Ungurii si polonezii ne arata cum trebuie sa se comporte un guvern responsabil de granitele si destinul unei tari.
La noi se intra ca intr-o moara parasita.
Din Serbia trec zeci de imigranti pe zi .
Politia noastra post-frontiera ii asteapta in interior , ii aduc si ii cazeaza in Timisoara si Arad.
In acest timp , dl Catu si dl Bode se scarpina si dau declaratii sforaitoare.
are dreptate Ungaria
numai ca politicienii de la Bruxelles nu mai stiu ce e rusinea
de-aia tarile lor au ajuns vai mama lor de intunecate
Gulasul vorbeste ? Pai trimiteti husarii la granita Poloniei cu Belarus ! Sau inca nu ati primit aprobare de la bolsevicii care au trecut cu senila tancurilor peste garlanul hunilor !!! Undde este ochiosul Viktoras ? Sau este sub perfuzii dup[ anuntul ca din sondaje urmeaza sa emigreze in Rusia ?
Victor Orbán este un prim ministru responsabil.Este un exemplu pentru “liberalii”lui Câțu .Cei interesați sa citească măsurile luate pentru temperarea prețurilor la energie ,a 13 a pensie,returnarea impozitului reținut de guvernul liberal socialist a lui Gurciany,toate pentru poporul maghiar ,nu pentru satisfacerea cerințelor “trantorilor “ de la Bruxelles .
Învață să pui virgula înainte de a o face pe-a analistul pe aici!