Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a anunţat, marți seară, la Digi24, că va trimite Corpul de Control la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, după ce deputatul USR Emanuel Ungureanu a scris pe Facebook că mii de litri de sânge contaminat și alte deșeuri infecțioase sunt aruncate în sistemul de canalizare:
„Imaginile sunt absolut şocante. Mâine vom trimite Corpul de control. Îmi pare rău să anunţ asta public, dar măsurile vor fi dure. Trebuie respectate procedurile şi vrem să vedem ce s-a întâmplat la Spitalul Universitar, unul dintre cele mai mari spitale din Capitală, întrucât s-a ajuns la astfel derapaje. (…) Evident că nu putem exclude şi alte derapaje (n.r. situaţii asemănătoare la alte unităţi medicale), dar vom fi foarte stricţi. (…) Trebuie să se respecte procedurile şi vom analiza cu severitate situaţia de la Spitalul Universitar”, a afirmat Costache, marţi seara, la Digi 24.
Sistem de Sanatate in Romanica ? Mai bine vorbiti din timp cu popa la care sunteti arondati si poate beneficiati de vreun discount ”early booking”…
Asta e din ciclul : dezinfectam sala de operatii cu mopul (ce doar e nou!). A fost un articol zilele trecute.
Unde sunteti, sustinatorii solutiilor traditionale?
Ehhhh…. mopul e solutia noua (a se citi dupa 1990).
Solutia traditionala e T-ul de lemn si cirpa, provenita de obicei dintr-o patura veche….
Cred ca solutia traditionala se mai aplica inca pe coridoare la Universitar ….