G4Media.ro

Ministrul Nicolae Ciucă, întâlnire cu o delegație a Camerei Reprezentanților din Congresul…

Foto: Inquam Photos/ Cristian Strelic

Ministrul Nicolae Ciucă, întâlnire cu o delegație a Camerei Reprezentanților din Congresul SUA

Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, s-a întâlnit, vineri, cu o delegaţie de membri ai Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, condusă de Adam Smith, preşedintele Comitetului pentru Forţe Armate, arată un comunicat al MApN.

Potrivit sursei citate, în cadrul discuţiilor, oficialul român a reiterat importanţa Parteneriatului Strategic bilateral pe componenta de apărare, atât pe dimensiunea dialogului strategic, cât şi în ceea ce priveşte cooperarea practică între forţele armate române şi cele americane. În acest context, a fost evocată perspectiva dezvoltării şi aprofundării acestuia, în baza Foii de parcurs privind cooperarea în domeniul apărării (2020-2030), agreată cu ocazia vizitei la Washington a ministrului Apărării Naţionale, în anul 2020.

Ministrul Apărării a exprimat „aprecierea pentru sprijinul constant şi consistent al autorităţilor americane, inclusiv al forurilor legislative de la Washington, în contextului riscurilor şi provocărilor la adresa securităţii din regiunea Mării Negre, pledând pentru continuarea eforturilor comune în vederea consolidării posturii de descurajare şi apărare aliate în această zonă”.

Oficialii americani au reconfirmat sprijinul autorităţilor de la Washington pentru continuarea consolidării Parteneriatului Strategic bilateral, precum şi deschiderea existentă la nivelul Congresului SUA în această direcţie, mai arată MApN.

sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Inquam Photos/ Cristian Strelic

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

13 comentarii

  1. Umflatul asta, incompetent, numit politic peste tot, agramat, a propus ieri un proiect de lege prin care politia militara primeste drepturi sporite asupra civililor in stare de alerta!

    Bai pacaliciule, tu nu vorbesti bine nici romaneste, nici engleza, nu ai pregatire militara, nimic,.praf si pulbere!

    Pai tu vrei sa instaurezi dictatura militara si sa ne scoti din case, sa ne bagi in lagare???

    Umflatule, sa pleci din romania, sa te muti urgent din tara asta!

    Romani, ardei asta umplut vrea sa ne omoare! Aveti grija !!

  2. Armata romana, in liniste, se pregateste sa omoare populatia rezidenta in ro!
    Astia, jegurile care au tras in plin in popor in 89, vor sa o puna de un nou genocid sub dictatura militara si medicala!

    Securitatea a fost mic copil fata de ce vor sa faca criminalii astia!

  3. Dar paula nu o suge pt an2 -iul ala cu tigari prins ucrainieni?
    Fmm de infect incompetent

    Moare de inima dx alearga 2m…..estr profesionist porcul

  4. Ce efort pe fata lui, ii e greu sa vb si in romaneste, transpira cand vorbeste!

    Bai, tu de ce iti cumulezi pensia speciala cu salariul de bugetar ??? E legal ?

    Asta se vrea dictator militar! Marsh in pensie, toata armata iti cunoaste „competenta” si pupancurismul!

    Armata sa ramana ib cazarmi! Numai criminalii din 89 din armata au mai scos armata impotriva propriului popor! Asta vrea sa faca si asta, asta de a produs toata viata lui doar matreata si rahat!

    Armata in cazarmi, criminalilor! Derbedei speciali tradatori!!!

  5. Băi păcălicilor! Toți comentați aiurea impotriva lui Nicolae Ciucă, insă habar nu aveți!
    Omul e militar de carieră, cu un parcurs excelent. Este unul dintre foarte puținii generalio non-americani, care a primit comanda trupelor americane in misiunile NATO reale din Afganistan! Asta nu e puțin lucru! Habarniștilor!
    Credeți că americanii de proști i-au dat comanda?

    • @xman

      Boss unde a avut comanda? In Afghanistan zici?? Se vede ce bine a comandat. Cred ca de bucurie a comandat si 3 portii de ceafa cu cartofi prajiti dupa afganistanul. Fgm de inc0mpetent sinistru

    • Plateste-i tu pensia de „servici” (speciala) daca-l admiri asa mult pe analfabetul asta burtos.
      Ma pis pe reusitele lui, orice prost poate sa fie militar de cariera daca pupa bine in fund.
      Fa pasi in afganistan, iubitor de castraveti fara creier.

  6. Acum îl vor prim-ministru sa cumpărăm niste feratane casate de armata americană prin anii 90. Lasă ne cu viziunea ta strategică că nu sare mai mult de gamela pe care o supraumpli . Puteai sa cumperi avioane Griphon sau Eurofighter, dar el cumpără cazane vechi. Nu se știe dar metalul de avion din cauza zborului in condiții extreme, sare de la temp f mari la temperaturi f scăzute generează microfisuri ca la plastilina , tabla metal care se rupe. De unde să știe gherțoiul. Bine că și-a luat parandaratul.

  7. Nu Ciucă a făcut pușcărie in SUA ci prim ministrul guvernului”MEU”.Generalul nu se compara cu Câțu partu

    • Mi-e teama ca Ciuca este acum pregatit sa ia locul lui Catu, ceea ce ar fi un dezastru imens, mult mai mare decat ce avem acuma. Nu suntem republica bananiera sa ne guverneze armata!
      Ciuca sa stea in patratica lui si sa-si vada de minister. Desi, in tarile normale, ministerul apararii nu este condus de militari ci de civili.

    • Du te ba la gara cu porcul tau cu tot, sa il iei si pe banel si secureanu de la cta. Vezi ca nu ai toti dintii in gura !!!!

  8. Palavre, palavre, după ce au sărbătorit victorioși retragerea rușinoasă din Afganistan unde, Talibanii, au dictat legea și atunci și acum. Aliații, că și rușii in anii ’80, s-au retras cu coada la intre picioare că niște câini jigăriți, după, Talibanii mai au puțin și pun stăpânire pe
    intreg Afganistanul. Mizerii, mizerii, pentru a vinde definitiv și în totalitate Romania. Nici comuniștii nu au îndrăznit asta.

  9. Pai daca nu va vaccinati, pune Mutu pe gheneral premier si o ve-ti face cu metralera, ….nu-l vreti pe ca Catu vi-l dau pe ma Ciuca, verstehen?!

    Oricum am da-o departe de latin America nu suntem!