Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Aflat în direct la Antena 3 CNN, ministrul Muncii, Florin Manole, a fost întrebat dacă vor mai exista tăieri ori taxe majorate pentru populație. Acesta a precizat: „Nu văd de unde să se taie”, specificând că nu există vreun acord în coaliție cu privire la creșterea taxelor, anunță Mediafax.
„Nu văd de unde să se taie. Despre taxe nu știu niciun acord în coaliție ca fiind necesar sau stabilit să se mai crească ceva”, a declarat ministrul Muncii, Florin Manole.
Oficialul a precizat că acesta este un an pentru schimbarea paradigmei și că ar trebui să se vorbească despre repornirea economiei, pentru că există „o frână” în anumite domenii. Acesta a dat ca exemplu piața muncii, precizând că există o neliniște.
„Noi am încercat să propunem asta încă de la sfârșitul anului trecut, încă din toamna anului trecut, cu domnul Barbu, cu domnul Rogobete, cu domnul Ivan, vorbind despre cum am putea să insentivăm anumite domenii economice, investiții de la zero, astfel încât să repornim inclusiv consumul”, a declarat Manole.
Cred ca in momentul cand zici de piata muncii te referi la statia de metrou Piata Muncii?