Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Este inadmisibil faptul că în România are loc un regres în privinţa drepturilor minorităţilor naţionale, a declarat Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe, într-un comunicat transmis agenţiei ungare de presă MTI. Declarațiile lui Szijjártó vin la doar trei zile după ce guvernul Dăncilă a cedat la presiunile UDMR și a modificat Codul Administrativ, astfel încât limba minorităților să poată fi utilizată în administrație.
Péter Szijjártó arată în declarația citată de MTI că, spre deosebire de propunerea anterioară, care a avut susţinerea majorităţii parlamentare, noul Cod administrativ nu numai că nu extinde drepturile minorităţilor, ci chiar ia drepturi existente, dobândite deja.
Șeful diplomației maghiare, a mai spus că, potrivit noului Cod, o minoritate naţională îşi pierde drepturile de utilizare a limbii materne în cazul în care proporţia sa scade sub pragul de 20%, în timp ce legea anterioară garanta protecţia drepturilor deja dobândite, indiferent de modificarea ulterioară a numărului membrilor unei comunităţi.
În conformitate cu noua lege, considerăm că se află în pericol utilizarea limbii materne în instituţiile publice locale chiar şi în localităţile în care proporţia minorităţilor depăşeşte 20%, a spus Szijjártó.
Context:
Ordonanța de urgență prin care s-a aprobat Codul administrativ a fost publicată, vineri, în Monitorul Oficial, actul normativ cuprinzând inclusiv modificările operate în ședința de Guvern de miercuri pentru folosirea limbilor minorităților în administrația locală. Guvernul a anunțat în 25 iunie adoptarea Codului administrativ prin ordonanță de urgență.
Guvernul a făcut mai multe modificări la Codul administrativ, în ședința de miercuri, adoptând inclusiv prevederea care dă posibilitatea folosirii limbii minorităților naționale și în localitățile în care acestea au o pondere mai mică de 20%.
Foto: Peter Szijjarto (Contul personal de Facebook)
nationalistii unguri sunt asa ei, mai ranchiunosi, stiu doar sa critice si nu trec prin filtrul ratiunii orice decizie ia romania pt CETATENII ei romani de etnie maghiara.
Politicienii de la Budapesta aiureaza de multa vreme cu o tenta nationalista mult peste norme si necesitatile situatiei de fapt in ce priviste Romania, mai rau ca PSDistii nostri pe temele astea, si dau apa la moara la elementele cele mai xenofobe si sovine si chiar antisemite din interiorul minoritatii maghiare din Romania! Imi amintesc ca deunazi un lider UDMR zicea ca crucea de piatra pusa de agitatii romani in cimitirul disputat de la Darmanesti – e plin de cimitire in zona aia ca a fost linia frontului la Oituz si Maresti, mai e unulbla Poiana Sarata etc – e „monument legionar”, dar niciun UDMRist sau aparator al minoritatii nu am prea auzit pana acum sa critice busturile unora ca Josef Nyro si altii condamnati ca antisemitati si vinovati de crime impotriva umanitatii care umplu centrul din Odorheiul Secuiesc si alte cateva orasele majoritar maghiare din Romania…intreg cultul asta!
Din pacate asa este.
Nu-i mai satura Dumnezeu!
Abia astept sa treaca si sarbatorirea / comemorarea Trianonului si sa se mai linisteasca dracului, sa mai ia o pauza!
Un rahat cu mot ,,cearta ” Romania .
Pirt .
In fond e o tactica prin care incearca sa demonstreze ca sint nemultumiti cind in realitate exulta .
O haimana .
La ce Minister al externelor avem cumulat cu tupeul jegos al ungurilor. La ce sa te astepti?
Nici presa televizata nu zice nik. Se simte lipsa unui Rareș Bogdan. A fost singurul jurnalist din TV care a semnalat cerinta aberanta UDMR-ului relativ la procentul de reprezentare de sub 20%, când au mai cerut ungurii data trecută.
E coleg cu ei in Partidul Popular European, se pot intalni la o sueta la Bruxelles, sau la un vot unde o voteaza pe deputata Fidesz a lu’ Orbán vice al PE, impreuna, in armonie deplina.
Din ce in ce mai mult vedem cum Ungaria indrazneste sa se amestece in treburile interne ale Romaniei si asta prin intermediul UDMR-ului.Ne trebuie o republica prezidentiala,in care Guvernul sa depinda de Presedintele Tarii,nu de Parlament,ca pana acum.Si atunci toate nenorocirile care vin din partea prea multor parlamentari se vor diminua mult.Trebuie schimbata Constitutia si Romania sa devina Republica Prezidentiala,asa cum este ,de exemplu,Franta.
Dar voi de ce nu aparati drepturile copiilor!
https://ceicunoi.wordpress.com/2019/06/21/statul-anticrestin-iti-ia-copiii-cu-forta-din-casa-si-ii-da-la-straini-cazul-sorina-baia-de-arama/
Szijarto Peter, creatura obraznica ce esti ! Pana nu primesti un dos de laba peste guritza aia a ta cu care debitezi idiotenii , nu te lasi.
Astia din Ungaria au extremisti pana si in guvern.