Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Moţiunea simplă împotriva ministrului Justiţiei, Radu Marinescu, a fost respinsă luni în plenul Camerei Deputaţilor, transmite Agerpres.
UPDATE Ora 17.20 S-au înregistrat 95 de voturi „pentru”, 153 de voturi „împotrivă” şi trei abţineri.
Moţiunea a fost depusă de deputaţii AUR.
Ministrul Radu Marinescu a afirmat, în plenul Camerei, că orice analiză lucidă, obiectivă, raţională asupra justiţiei trebuie să plece de la date şi fapte concrete şi nu de la simple alegaţii.
„România este o ţară democratică, europeană, un stat de drept, iar justiţia a evoluat şi s-a consolidat odată cu şi în cadrul statului de drept. Orice analiză lucidă, obiectivă, raţională asupra justiţiei trebuie să plece de la date şi fapte concrete şi nu de la simple alegaţii, luând în considerare atât progresele, cât şi problemele încă existente, probleme care trebuie fără întârziere rezolvate. Orice reformare a justiţiei, legislativă sau doar administrativă, trebuie să fie realizată pe baza unor evaluări depline şi obiective pentru a fi în interesul eficientizării justiţiei şi consolidării statului de drept”, a precizat Radu Marinescu.
El a adăugat că puterea judecătorească din România este independentă şi se auto-guvernează.
Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a fost susţinut luni, la dezbaterile moţiunii simple depuse de AUR şi la „Ora Guvernului”, de colegii din coaliţia de guvernare, în mod explicit de reprezentanţii PSD şi UDMR, fiind criticat de cei de la USR, chiar dacă aceştia nu au susţinut prin vot moţiunea.
Știrea inițială
Moţiunea simplă împotriva ministrului Justiţiei depusă de AUR va fi prezentată luni, urmând ca în aceeaşi zi să aibă loc votul final, a decis Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor.
În programul aprobat se arată că şedinţa va începe la ora 15:00 cu prezentarea moţiunii, urmată de dezbateri şi vot. Guvernului i se rezervă 40 de minute, pe care le poate utiliza la începutul şi la încheierea dezbaterilor, iar grupurilor parlamentare li se alocă timpul maxim corespunzător numărului membrilor fiecăruia, luându-se în calcul câte 5 secunde pentru fiecare deputat.
Potrivit moţiunii depuse la Biroul Permanent, Ministerul Justiţiei are obligaţia constituţională şi politică de a asigura o bună funcţionare a Justiţiei, de a garanta drepturile şi libertăţile fundamentale şi de a respecta legalitatea în activitatea instanţelor şi a celorlalte autorităţi din sistemul judiciar, iar Radu Marinescu a manifestat, pe parcursul exercitării mandatului, „o lipsă evidentă de iniţiativă şi reacţie”.
Tot luni, de la ora 16:00, ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, este chemat de către parlamentarii USR la dezbaterea „Ora Guvernului”, pentru unele „teme de interes major pentru viaţa politică, economică şi socială”.
Acestea se referă, între altele, la „oligarhizarea sistemului judiciar”, respectiv „concentrarea deciziei în mâinile unor grupuri de influenţă, reţeaua de influenţă şi de putere care acţionează ilegitim în justiţie, lipsa transparenţei proceselor de numire şi promovare, precum şi efectele asupra independenţei reale a magistraţilor, corupţia şi ineficienţa din sistemul judiciar – analiza disfuncţionalităţiłor structurale, a vulnerabilităţilor instituţionale şi a măsurilor urgente necesare pentru creşterea integrităţii şi eficienţei actului de justiţie”, precum şi la răspunderea magistraţilor.
Alte teme invocate de USR sunt: meritocraţia în promovarea magistraţilor în carieră, eficienţa sistemului de repartizare aleatorie a dosarelor, modul defectuos în care sunt accesate fondurile europene din PNRR, precum şi „necesitatea corectării pachetului legilor justiţiei” – identifícarea articolelor problematice, efectele negative înregistrate de la intrarea lor în vigoare, precum şi perspectiva Guvernului asupra iniţierii unor modificări legislative conforme cu recomandările Comisiei Europene, ale Comisiei de la Veneţia şi ale organismelor internaţionałe relevante”.
AUR sunt schizofrenici, nu credeți?
1. Depun moțiunea de cenzură pe ministrul PSD al justiției după dezvăluirile privind capturarea justiției.
2. Depun demersuri pentru suspendarea președintelui Nicușor Dan care încearcă să rezolve problemele justiției semnalate.
🙂
PS Poate văd și o parte din căpiați că AUR = vorbărie plus apărarea corupției și a pensiilor speciale!