Home » Articole » Ministrul Justiției, Radu Marinescu (PSD): Scrierea unei demisii nu necesită decât câteva minute, nu cred că trebuie să discutăm în termen de ultimatum / Trebuie înțeles și punctul de vedere al PSD, dorește să fie respectat

Ministrul Justiției, Radu Marinescu (PSD): Scrierea unei demisii nu necesită decât câteva minute, nu cred că trebuie să discutăm în termen de ultimatum / Trebuie înțeles și punctul de vedere al PSD, dorește să fie respectat

Ministrul Justiției, Radu Marinescu (PSD): Scrierea unei demisii nu necesită decât câteva minute, nu cred că trebuie să discutăm în termen de ultimatum / Trebuie înțeles și punctul de vedere al PSD, dorește să fie respectat
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Ascultă articolul

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat miercuri că nu este cazul să se discute de ultimatumuri în contextul actualei crize politice din Coaliție.

„N-am scris demisia, nu cred că trebuie să discutăm în termen de ultimatum. Partidul Social Democrat și-a prezentat poziția, a fost una rezultatului democratic din voința membrilor noștri, în cadrul unei consultări foarte largi”, a declarat Radu Marinescu.

- articolul continuă mai jos -

Întrebat dacă mai este cale de întoarcere dacă nu și-a scris încă demisia, ministrul Justiției a spus că acest lucru nu reprezintă o problemă, ci găsirea unui soluții la actuala criză politică.

„Scrierea unei demisii nu necesită decât câteva minute. Până la urmă, găsirea unei soluții necesită foarte multă înțelegere”, a spus Radu Marinescu.

Social-democratul susține că punctele de vedere ale PSD trebuie avute în vedere la luarea deciziilor guvernamentale.

„Trebuie înțeles și punctul de vedere al PSD-lui, dorește să fie respectat. Este partidul cel mai mare din această coaliție. Nu a spus niciodată că se derobează de responsabilitatea guvernării. Nu a spus niciodată că nu-și asumă reformele convenite prin programul de guvernare. A spus însă că atâta timp cât are o identitate politică și în programul de guvernare au fost reținute câteva idei și direcții de acțiune specifice Partidului Social Democrat, ar trebui și ele să fie luate în considerare”, a precizat ministrul Justiției.

Radu Marinescu spune că social-democrații își doresc să păstreze traiectoria proeuropeană a României.

„Sigur că da am purtat o discuție în forum intern al partidului. Urmează să mai discutăm și opțiunea finală. Competență politică să spun dată de Constituție o exercită în momentul de față, își dorește o coaliție de guvernare proeuropeană, își dorește ca România să aibă o stabilitate politică pe această coordonată proeuropeană”, susține Marinescu.

Ministrul Justiției a preferat să nu comenteze cazul lui Radu Moldovan, liderul PSD Bistrița, cercetat de către DNA.

„De-a lungul timpului, foarte mulți politicieni din tot spectrul politic au au avut întâlniri cu justiția. Să spun așa, justiția trebuie să-și facă datoria și adevărul se stabilește pe bază de probe, la capătul unui proces. Eu nu discut prin cercuri restrânse chestiuni care fac obiectul actului de justiție”, a declarat Marinescu cu referire la cazul liderului PSD de la Bistrița, Radu Moldovan, anchetat în prezent de procurorii anticorupție.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole