Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministrul Educației, Ligia Deca, nu mai vrea ore online în noul an școlar. Aceasta a declarat, în prima conferință de presă în calitate de ministru, că prioritatea sa este păstrarea tuturor școlilor deschise, indiferent de modul în care va evolua criza energetică, pe fondul creșterii facturilor la încălzire.
„Vrem ca școlile să rămână deschise, indiferent de cursul pe care criza economică sau energetică îl va lua (…) Prioritatea mea e să păstrăm toate școlile deschise, indiferent ce se întâmplă cu criza energetică”, astfel încât „să nu mai existe discuții de trecere în online când de facto copiii au nevoie să vină la școală”, a spus Deca.
În ceea ce privește măsurile care au intrat în vigoare anul acesta, precum organizarea modulară a anului școlar, acestea vor fi menținute, urmând a fi reevaluate la finalul anului.
Probabil vor achizitiona lumanari din magazinele patronate de BOR ca banuti nu au primit de la guvern. „Lumina sfanta” le va lumina clasele copiilor iar incalzirea probabil va fi livrata de la cazanul necuratului. Cata ipocrizie pe capul politicienilor !