Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Cătălin Preodiu, ministrul Afacerilor Interne, s-a întâlnit marți cu Kash Patel, directorul Biroului Federal de Investigații. Discuțiile au vizat consolidarea colaborării bilaterale și constituirea unui grup de lucru care să facilitezi schimbul de informații în domenii cheie.
„În data de 16 decembrie 2025, Cătălin Predoiu, Viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Interne, a avut o întrevedere cu domnul Kash Patel, directorul Biroului Federal de Investigații”, se arată în comunicatul emis miercuri de Ministerul Afacerilor Interne.
Întrevederea a avut loc în cadrul relației instituționale consolidate dintre România și Statele Unite, bazată obiectivele și interesele comune.
Ministrul Predoiu a subliniat, în cadrul discuțiilor, importanța cooperării, cu accent pe combaterea crimei organizate transfrontaliere, în special a traficului de droguri și a criminalității cibernetice.
Oficialul român a evidențiat necesitatea destructurării rețelelor infracționale care afectează siguranța cetățenilor din ambele state, inclusiv prin activități desfășurate pe teritoriul României.
În urma discuțiilor, cele două părți au convenit formarea unui grup de lucru (task force) comun care să fie axat pe colaborarea instituțional în domenii cheie. Grupul ar urma să faciliteze schimbul de informații în domenii precum combaterea criminalității organizate, migrației ilegale, amenințărilor cyber și a activităților ilegale desfășurate de actori statali ostili.
De asemenea, a fost abordat subiectul pregătirii profesionale. Cei doi oficiali au discutat posibilitatea integrării, în cadrul curriculei Academiei de Poliție din România, a unor modele de formare utilizate de Academia FBI de la Quantico.
“Cooperăm deja foarte bine cu FBI pe multiple direcții de combatere a criminalității, pentru asigurarea unei securități sporite pentru comunitățile noastre”, a transmis ministrul Predoiu.
„Directorul FBI a apreciat foarte buna cooperare între cei doi parteneri, România fiind un adevărat aliat în regiune, un partener egal, cu care se dorește dezvoltarea pe mai departe a relațiilor deja existente”, se mai arată în comunicatul MAI.
La finalul întrevederii, ambele părți au reafirmat angajamentul comun pentru consolidarea cooperării între MAI și FBI.