Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat că împreună cu ministrul omolog din Franța a făcut demersuri către Comisia Europeană, pentru a obține protecție pentru fermierii români și din întreaga Uniune Europeană, în cadrul acordului Mercosur, transmite MEDIAFAX.
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat la Prima News că, încă din vara anului trecut, împreună cu omologul său francez, a cerut la Comisia Europeană niște garanții pentru fermierii români și pentru fermierii europeni în cadrul acordului Mercosur.
„Am solicitat ca acest acord pe partea de agricultură să fie facultativ timp de 2 ani. De ce spun acest lucru? Pentru că tot ceea ce se produce, produse agroalamentare, creșterea animalului în zona de Mercosur, nu au aceleași condiții condiționalități și nu au aceleași standarde de calitate și de utilizarea pesticidelor ca în Uniunea Europeană”, a declarat ministrul Agriculturii.
Florin Barbu a dat ca exemplu sectorul vegetal. El a spus că în zona de Mercosur se utilizează pesticide din categoria 1 și 2, pesticide care au fost interzise la nivelul Uniunii Europene pentru că au fost foarte multe studii prin care arăta faptul că afectează foarte mult sănătatea oamenilor din Uniunea Europeană.
„Practic duceau la boli foarte grave, inclusiv partea de cancer. Doi, partea de mediu. Bineînțeles, noi avem condiționalități foarte mari asupra fermierilor români. Și luăm exemplu neonicotinoidele, ele sunt interzise la nivelul european. În Brazilia și Franța aceste substanțe sunt utilizate. În sectorul de bunăstare a animalelor, foarte multe animale sunt crescute cu hormoni. Practic în Uniunea Europeană creșterea animalelor, la această ramură este interzis creșterea cu anumite antibiotice și hormoni”, a mai spus ministrul.
Florin Barbu susține că a solicitat toate aceste lucruri împreună cu omologul francez în Consiliul de Miniștri, dar și la Comisia Europeană.
Mai mult, ministrul Agriculturii a precizat că a cerut ca licențierea companiilor care aduc aceste produse să se facă de fiecare stat în parte, în funcție de necesarul de alimente de care fiecare stat are nevoie.
De asemenea cererile adresate organismelor europene erau ca ca orice stat care face comerț cu zona Mercosur să utilizeze acele produse pe teritoriul statului care a făcut acest comerț, fără să mai aibă voie să facă intracomunitar în celelalte state. Toate aceste demersuri, spune Barbu au fost făcute pentru a încerca protejarea fermierii români și, bineînțeles, și fermierii din Uniunea Europeană.
Pesedelele baronului Paul Stănescu vor subvenții din bani publici pentru paludicultură.
Florin Barbu ministrul agriculturii a zis că vacile dau mai mult lapte dacă mănâncă papură și stuf.
Și le-a dat tâlharilor ce subvenții au cerut ei.
…
Dacă nu sunteți capabili să produceți ceva competitiv nici cu subvențiile astea, atunci apucați-vă de altceva.
Opriți jaful din banii publici.