G4Media.ro

Ministrul Péter Szijjártó: ”Statele Unite au reziliat acordul privind evitarea dublei impozitări”/…

sursa foto: Pixabay

Ministrul Péter Szijjártó: ”Statele Unite au reziliat acordul privind evitarea dublei impozitări”/ Motivul: ”Ungaria se opune introducerii unei taxe minime globale şi creşterii impozitelor”, susține ministrul de Externe de la Budapesta

Statele Unite au reziliat convenţia fiscală de evitare a dublei impozitări încheiată cu Ungaria în urmă cu 43 de ani, a anunţat, sâmbătă, Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, pe pagina sa de Facebook, transmite hirado.hu.

Potrivit politicianului de la Budapesta, motivul este clar: Ungaria se opune introducerii unei taxe minime globale şi creşterii impozitelor pe care aceasta le-ar implica.

În opinia ministrului ungar, economia europeană trebuie să funcţioneze pe termen lung într-un mediu inflaţionist creat de război. Dacă în aceste condiţii, povara fiscală asupra companiilor producătoare ar trebui să crească şi mai mult, impactul ar fi dramatic, a adăugat acesta.

Competitivitatea Europei este deja “ruinată” din cauza creşterii alarmante a preţurilor la energie, iar introducerea unei taxe minime globale ar fi “lovitura de graţie”, a subliniat şeful diplomaţiei ungare.

  • “Noi, ungurii, am muncit din greu pentru a avea cele mai mici impozite din Europa. Introducerea unui impozit minim global ar însemna că povara fiscală a societăţilor comerciale din Ungaria practic s-ar dubla pentru companiile producătoare. Acest lucru ar pune în pericol zeci de mii de locuri de muncă din Ungaria. Având în vedere acest lucru – indiferent cât de mare sunt presiunile exercitate asupra noastră – desigur, nu vom susţine introducerea unei taxe minime globale în Europa, nu vom pune în pericol zeci de mii de locuri de muncă din Ungaria şi vom continua consultările în domeniul fiscal cu prietenii noştri republicani”, a declarat Péter Szijjártó.
Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

16 comentarii

  1. inceputul sfirsitului . sa vedeti inflatie

  2. Ca să vezi ce de chestii face și zice premianta clasei fostelor țări socialiste?!?
    Wow!

  3. Este incredibil cât de rău au ajuns ungurii, paria lumii civilizate, cu probleme grave la mansardă la nivel de nație!

  4. oare nu inteleg acesti politruci cit rau fac natiunii maghiare ? lupta politica e una dar sa te impotrivesti mersului istoriei este alta .

  5. Urlau aurolacii pesedosi la multinationale si dadeau exemplu Ungariei. Ungaria le cere 10% impozit pe profit (cat le cerea si Bulgaria) si au refuzat aplicarea 15%.
    Asta e Ungaria aurolacior, o tzatza care doar trancaneste aiurea prin curte.

  6. Ai pierut un neuron pee drum si-ai ramas numai cu unul????

    Cred ca admin-ul ar trebui sa te „ban”-neze definitiv pe baza de IP!

  7. Mă și mir cu restul Europei mai are angajați. După scârțâitul mori cu neuroni cu care este dotat Jzjzszzs..harto in afara Ungariei nimeni nu ar trebui să mai aibă economie. Așa după cum ”lucrează” promoscoviții de la Budapesta mai au puțin și ajung pe trambulina care-i zboară și din Schengen. Ori cum ar fi orice ar spune lumea despre ei par a spune că aplică o ”operatiune specială” în economie. Orice produs ieftin din UE, hunii să îl poată cumpăra dar carburant ieftin de la ei pot cumpăra numai cei cu plăcuța roș-alb-verde. Desigur se cred cinstiți și diplomați ..europeni.

  8. Ungaria șantajează UE prin blocarea acestui acord de impozitare minimă pentru a obține miliarde de euro cu toate că este singura dictatură din UE.
    Al doilea punct este că atrage investiții de la aceste mari companii. Atunci, de ce să nu ‘cedeze presiunii’ UE și SUA și să ridice impozitele după ce investițiile sunt făcute ?..

  9. inflatia in ungaria strange randurile spre inflatia rusilor de 17%…😂😂😂😂😂

  10. Deageaba behaiti Ungaria a demostrat de ce e capabila iar noi care pupam curu zbircit a lui Baiden iara am demostrat de ce sintem capabili diferenta e mare

    • Lipsesc detalii din aceasta stiri:
      1 Europa implementează 15% taza globala ca asa poruncește USA
      2.USA nu implementează Acum ci numai după alegeri sau deloc daca Biden pierse
      3. Asia nu implementează…
      4.Facebook Google și alții în continuare nu plătesc aceasta taxa „prietenii știu de ce”
      5.Euripa cu aceasta implementare pierde și puține avantaje pe care mai avea..

  11. @Chiaburu:
    Este un ‘atac la persoană’ împotriva președintelui american Biden, ales democratic. Tot ceea ce spui apoi are valoarea unui gunoi…
    Este păcat că România nu a lăsat Ungaria în 1919 să devină o republică sovietică formal, ceea ce acum informal este. Pupând cururi (ne)zbârcite ale Occidentului s-au retras nu numai din Budapesta dar și peste Tisa, din păcate…

  12. Este interesant abordarea știrilor.
    Ungaria este atacata ca nu implementează ceva ce scade competitivatea lui. Ce nu este menționat ca nici USA și nici Asia nu implementează impozitul decât „poate” în viitor (după alegeri dacă Biden rămână)
    În caz ca Biden pierde alegeri USA nu implementează impozitul global iar Europa se înfundă și mai mult în rahat pre deosebire de restul Lumii.

  13. Da, mare dovadă …
    UE nu le da pnrr, SUA ii retrage facilitățile, Polonia le întoarce spatele, de România, nu mai vorbim, s-au certat cu Ucraina, cu Cehia, cu Serbia …
    Ce patriot este orban asta, … A ramas prieten doar cu putin. El și cu Lukashenko. Doi ciudați.

  14. Că și ardelean urăsc Ungaria pina la moarte, dar trebuie sa vedem și să apreciem politica lor față de unguri….fix in fund i doare de UE și SUA….stau foarte bine economic, au încheiat un contract pe 10 ani sa irige pământurile cu apa din Mureș , iar la noi e seceta. Sincer?as vrea așa un conducător că Orban și în Romania