Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat sâmbătă că situația din Delta Dunării este foarte gravă după un control al Corpului de Control, transmite MEDIAFAX.
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a prezentat sâmbătă concluziile controlului efectuat de Corpul de Control la Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării, în cadrul unei conferințe de presă, unde a avertizat că situația din zonă este extrem de gravă.
Diana Buzoianu a declarat că raportul va fi trimis Agenţiei Naţionale de Integritate, întrucât există semne de conflict de interese, dar şi către DNA.
„Practic, suntem într-o situaţie la marginea dezastrului”, a declarat Diana Buzoianu la începutul conferinței de presă.
Ministra Mediului a explicat că „instrumente legitime” care ar fi trebuit să asigure ordine și respectarea legii au fost deturnate și folosite în alte scopuri, inclusiv pentru exercitarea de presiuni și pentru avantaje ale unor grupuri de interese.
De asemenea, Diana Buzoianu a declarat că mai multe fonduri europene au fost pierdute sau proiecte importante au fost blocate ori afectate.
„Fondurile europene au fost pierdute, sau, mai concret spus, o parte dintre proiecte au fost chiar sabotate”, afirmă ministra Mediului.