Ministerul Transporturilor vrea să cumpere trenuri cu hidrogen prin PNRR. Drulă: „M-aş bucura să fim early adopters, să avem această tehnologie în faza incipientă… Când vede olteanul girafa”

Caile ferate sunt un mijloc de proiectie a puterii statului. Daca erau o afacere, se ocupau de cai ferate numai Tiriaci, nu guverne. Vezi la bauturi racoritoare sau intermediere vanzari autovehicule daca vrei sa stii care e rolul statului intr-o afacere. Statul nu exista ca sa faca bani.

Prin urmare, discutia despre „rentabilitatea” cailor ferate este absurda. Daca guvernele britanic, american, chilian (de azi sau din vremea lui Pinochet), spaniol (de azi sau din vremea lui Franco), german (merkelist sau hitlerist) inteleg ca statul trebuie sa administreze caile ferate, cu pretul unor pierderi financiare, nu o arzi de dreapta cu mine.

Ai baut apa dupa fostii angajati Europa Libera?

Tot ce scrii tu acolo e egal cu zero. Da, traversele mai putrezesc, dar eu sunt din neamul care a facut Bumbesti-Livezeni.

„Şantierul Naţional de Muncă Gheorghe Gheorghiu Dej” a fost deschis la 1 aprilie 1948. 27.988 de voluntari şi brigadieri au participat la lucrări, care au fost finalizate într-un timp record de numai şase luni. Inaugurarea a avut loc în data de 31 octombrie 1948.

Clement Negruţ a lucrat ca brigadier la vârsta de 22 de ani la construcţia căii ferate. Acesta îşi aminteşte condiţiile grele în care s-a lucrat: „Am fost întrebat de organizaţia de tineret dacă vreau să particip. Mi s-a explicat despre şantier şi că tineretul trebuiie să fie prezent. M-am înscris şi eu pe listă. Din judeţul Alba s-au înscris 300 de băieţi. Era Brigada 1,2 şi 3 Alba. Eu făceam parte din Brigada 1. Nu mai călcasem cu piciorul prin zona Petroşani. Am fost duşi la Livezeni. Era o tabără construită din scânduri. Şeful general al şantierului era Ilie Verdeţ. Era un program foarte bine organizat, ca în armată. Brigadierii lucrau în două schimburi, iar noaptea lucru minerii care perforau şi dimineaţa veneam noi care făceam ordine şi degajam piata. Condiţiile de muncă erau aspre. Nu puteam lucra nici măcar cu roaba. Lucram cu trocul. Sprijineam bolovanii cu mâna. Asta era dotarea. S-a lucrat cu entuzism pentru că eram toţi tineri”.

Cu sculele de azi, putem schimba traversele in fiecare an, daca am fi framantati de spartul banilor in Grecilica. Asa isi permit aia si tren, si autostrada, si armata, si teritoriu.