Home » Articole » Ministerul Transporturilor retrage din dezbatere publică Regulamentul privind transportul pe căile ferate din România care ar fi interzis persoanelor care suferă de o boală contagioasă să călătorească cu trenul

Ministerul Transporturilor retrage din dezbatere publică Regulamentul privind transportul pe căile ferate din România care ar fi interzis persoanelor care suferă de o boală contagioasă să călătorească cu trenul

Ministerul Transporturilor retrage din dezbatere publică Regulamentul privind transportul pe căile ferate din România care ar fi interzis persoanelor care suferă de o boală contagioasă să călătorească cu trenul
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Ascultă articolul

Ministerul Transporturilor anunţă, joi, că, în urma propunerilor primite de la societatea civilă, a retras din dezbatere publică Regulamentul privind transportul pe căile ferate din România care ar fi interzis persoanelor care suferă de o boală contagioasă să călătorească cu trenul, transmite News.ro.

”În urma propunerilor primite din partea societăţii civile, în cadrul procedurii de consultare publică, desfăşurată în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a decis retragerea proiectului de Ordonanţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul feroviar din cadrul procedurii menţionate”, anunţă, joi, Ministerul Transporturilor.

- articolul continuă mai jos -

Ministerul Transporturilor propunea modificarea unui alineat din Regulamentul privind transportul pe căile ferate din România, urmând ca ”persoanele care, din cauză de boală, pun în pericol sănătatea celorlalţi călători” să nu maim poată călători cu trenul. O prevedere similară este în vigoare în prezent, însă persoanele bolnave pot călători dacă plătesc rezervarea întregului compartiment.

CFR a precizat, marţi, că noua prevedere ţine cont de reglementările europene şi s-ar aplica de către toţi operatorii de transport pe calea ferată.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole