Home » Articole » Ministerul Sănătății a cerut Unifarm să demareze de urgență achiziția de ser antidifteric, după ce în Ucraina a reapărut difteria / Mihai Craiu: Dacă nu doriți decese în familie, vaccinați-vă!

Ministerul Sănătății a cerut Unifarm să demareze de urgență achiziția de ser antidifteric, după ce în Ucraina a reapărut difteria / Mihai Craiu: Dacă nu doriți decese în familie, vaccinați-vă!

Ministerul Sănătății a cerut Unifarm să demareze de urgență achiziția de ser antidifteric, după ce în Ucraina a reapărut difteria / Mihai Craiu: Dacă nu doriți decese în familie, vaccinați-vă!
Foto: Facebook Mihai Craiu
Ascultă articolul

“Ministerul Sănătăţii a cerut Companiei Unifarm să demareze, de urgenţă, prin procedură de nevoi speciale, o achiziţie de ser antidifteric pentru asigurarea profilaxiei specifice în situaţia apariţiei unor cazuri de îmbolnăvire”, anunță Ministerul. Instituția le-a solicitat direcțiilor de sănătate publică vaccinarea copiilor din zonele cu o slabă acoperire vaccinală pentru difterie.

- articolul continuă mai jos -

Și medicul pediatru Mihai Craiu, inițiatorul platformei de educație pentru sănătate „Spitalul Virtual pentru Copii„, a avertizat public că „dacă nu doriți decese în familie (…) vaccinați-vă. Cu vaccinul DTP adecvat vârstei”.

Apelul vine după ce Ministerul de Externe a emis pe 9 noiembrie următoarea atenționare de călătorie: difteria a revenit în regiunile Transcarpatia și Cernăuți din Ucraina, care se învecinează cu județele din nordul României.

“Singura modalitate de prevenire a difteriei, o boală cu transmitere aerogenă și cu potenţial mortal, este vaccinarea specifică”, atrage atenția Ministerul Sănătății.

 

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole