
Ministerul Justiţiei de la Chișinău cere suspendarea activităţii partidului „Moldova Mare” pentru un an
Ministerul Justiţiei din Republica Moldova a anunţat că a depus la Curtea de Apel Centru o cerere prin care solicită suspendarea activităţii Partidului Politic „Moldova Mare’ pentru o perioadă de 12 luni. Totodată, instituţia a cerut aplicarea unei măsuri asiguratorii până la pronunţarea deciziei instanţei, informează MOLDPRES, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Acţiunea vine în urma unei sesizări transmise la 29 septembrie de Comisia Electorală Centrală (CEC), care a constatat că formaţiunea a comis încălcări grave ale procesului electoral democratic.
Conform informaţiilor prezentate de organele de drept, Partidul Politic „Moldova Mare” ar fi beneficiat de finanţare externă din Federaţia Rusă, prin intermediul Promsvyazbank, instituţie asociată grupului „Şor”. Această practică contravine legislaţiei naţionale, care interzice finanţarea externă, directă sau indirectă, a partidelor politice.
Ministerul Justiţiei subliniază că legătura dintre partid, Promsvyazbank şi grupul „Şor” constituie un caz de finanţare ilegală din exterior, cu impact asupra securităţii statului şi a integrităţii procesului electoral.
În urmă cu două zile, vicepreşedintele CEC, Pavel Postica, a anunţat că toate voturile acumulate până atunci de Partidul Politic „Moldova Mare’ au fost declarate nevalabile, inclusiv cele introduse în sistemul automatizat. O decizie în acest sens a fost adoptată de CEC, ca urmare a hotărârii Curţii Supreme de Justiţie, care a respins contestaţia depusă de formaţiunea politică şi a lăsat în vigoare decizia autorităţii electorale privind scoaterea din cursă a Partidului „Moldova Mare”.
Postica a precizat atunci că, deşi legea prevede în asemenea cazuri aplicarea ştampilei „Retras” în dreptul concurentului electoral scos din cursă, pentru a nu periclita desfăşurarea procesului de votare, CEC a fost în imposibilitatea aplicării ştampilei pe buletinele de vot în dreptul Partidului Politic „Moldova Mare”, odată ce procesul de vot era deja în derulare.
Curtea de Apel Centru a respins, în ziua alegerilor din 28 septembrie, contestaţia formaţiunii politice. Astfel, a rămas în vigoare decizia Comisiei Electorale Centrale prin care Partidul „Moldova Mare” a fost scos din cursa electorală.
Partidul Politic „Moldova Mare” a fost exclus vineri, 26 septembrie, din cursa electorală din Republica Moldova printr-o decizie adoptată de CEC cu şase voturi pentru şi trei abţineri. Hotărârea a venit după examinarea contestaţiei depuse de Partidul Social Democrat European, care a acuzat formaţiunea de finanţări externe şi cooperare cu oligarhul fugar Ilan Şor.
Astfel, în baza actelor emise de instituţiile de forţă, a fost invocată implicarea partidului politic în: folosirea de fonduri nedeclarate; utilizarea unor bani din afara ţării pentru campania electorală; corupţie electorală; participarea într-un bloc electoral camuflat, prin asocierea şi îndemnurile de vot promovate de Ilan Şor şi de Blocul „Victorie”, scos anterior din cursă şi cu activitatea suspendată; implicarea Bisericii (Mitropolia Moldovei) în campania electorală; influenţarea masivă a dreptului electoral; ajutor direct din partea Federaţiei Ruse.
Comisia Electorală Centrală (CEC) a finalizat, luni, centralizarea datelor din toate cele 2.274 secţii de votare, atât de pe teritoriul Republicii Moldova, cât şi din străinătate, iar rezultatele arată că Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) a obţinut 50,20% din totalul voturilor valabil exprimate. PAS a acumulat 792.557 voturi dintr-un total de 1.578.731 voturi exprimate.
Blocul Electoral Patriotic al Socialiştilor, Comuniştilor, Inima şi Viitorul Moldovei („Blocul patriotic”), al cărui lider este fostul preşedinte socialist Igor Dodon, s-a clasat al doilea, la mare distanţă de PAS, cu 381.505 voturi (24,17%).
Pe poziţia a treia s-a clasat Blocul Electoral „Alternativa” al primarului municipiului Chişinău, Ion Ceban, care a fost susţinut de 7,96% dintre alegători. Numărul total de voturi pentru această formaţiune politică a fost de 125.685.
Fostul primar al oraşului Bălţi Renato Usatâi a acces în parlament cu formaţiunea sa ”Partidul Nostru”, care a primit 97.852 de voturi (6,20%).
Ultimul partid care a depăşit pragul electoral pentru a intra în noul parlament de la Chişinău a fost Partidul Politic „Democraţia Acasă”, condus de Vasile Costiuc. El a fost votat de 5,62% dintre alegători, înregistrând 88.679 voturi.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.