G4Media.ro

Ministerul Educației vrea o parte din banii universităților: 5% din taxele achitate…

sursa foto: Unsplash

Ministerul Educației vrea o parte din banii universităților: 5% din taxele achitate de studenţii străini

Instituţiile de învăţământ superior de stat vor avea obligaţia de a vira la Ministerul Educaţiei un cuantum de 5% din încasările în valută provenite din taxele şcolare achitate de studenţii şi cursanţii străini, în conformitate cu art.130 din Legea nr. 199/2023 a Învăţământului superior, prevede un proiect de ordin pus în consultare de Ministerul Educaţiei, transmite Agerpres.

Potrivit proiectului, plata sumelor se va efectua semestrial, în valută, de către instituţiile de învăţământ superior de stat către Ministerul Educaţiei.

„Eventualele sume achitate peste taxele de şcolarizare datorate de studenţii şi cursanţii străini vor fi restituite acestora integral de către instituţia de învăţământ superior de stat în cauză, iar suma ce urmează a fi transferată Ministerului Educaţiei se diminuează cu suma calculată reprezentând 5% din suma restituită studenţilor şi cursanţilor străini. Sumele încasate la nivelul Ministerului Educaţiei sunt utilizate de acesta în baza bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat în acest scop”, prevede acelaşi proiect.

Totodată, conducerea instituţiilor de învăţământ superior de stat răspunde de exactitatea calculelor privind procentul de 5% ce se transferă la Ministerul Educaţiei.

Acelaşi proiect prevede că instituţiile de învăţământ superior de stat au obligaţia ca în momentul întocmirii şi depunerii situaţiilor financiare anuale să întocmească şi să prezinte în anexele la situaţiile financiare „Situaţia sumelor încasate de la studenţii şi cursanţii străini şi a plăţilor efectuate către Ministerul Educaţiei”.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează