Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Corpul de control al Ministerului Economiei a descoperit o serie de nereguli la SC IPROCHIM SA, o companie din subordine, legate în principal de încheierea și derularea unor contracte închiriere a unor spații (teren și construcție).
Aceste contracte au fost semnate în luna iunie 2011, de către factorii decizionali de la acea vreme, pentru o perioadă de 10 ani, angajând astfel, societatea într-o relație contractuală defavorizată sub mai multe aspecte, în special cu privire la prețul la care au fost închiriate bunurile societății respectiv 0,1 euro pe metrul pătrat pentru teren și 0,6 euro pe metrul pătrat pentru clădire. Locațiile sunt pe Calea Plevnei, unde prețul aproximativ de închiriere în zonă varia, în 2011, între 4 și 8,5 euro pe metrul pătrat în clădire.
În anul 2011, ministru al Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri era Ion Ariton, în prezent numit în consiliul de administrație al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM).
Citește integral pe economedia.ro