Home » Articole » Ministerul Apărării a suplimentat numărul de militari în Kosovo, în cadrul operaţiunii NATO – KFOR

Ministerul Apărării a suplimentat numărul de militari în Kosovo, în cadrul operaţiunii NATO – KFOR

Ministerul Apărării a suplimentat numărul de militari în Kosovo, în cadrul operaţiunii NATO - KFOR
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Ascultă articolul

Armata României a finalizat suplimentarea contingentului participant la operaţia NATO – KFOR din Kosovo cu compania din rezerva strategică la dispoziţia SACEUR, cu un efectiv de aproximativ 130 de militari, a transmis, vineri, Ministerul Apărării Naţionale (MApN) conform Agerpres.

Prin suplimentarea finalizată vineri, în Kosovo, în operaţia NATO – KFOR, execută misiuni aproximativ 210 de militari români.

- articolul continuă mai jos -

Decizia de creştere a efectivelor româneşti a fost luată ca urmare a autorizării de către Consiliul Nord-Atlantic a suplimentării forţelor pentru gestionarea situaţiei curente din Balcanii de Vest, iar subunitatea românească, de nivel companie, face parte din rezerva strategică la dispoziţia SACEUR în cadrul operaţiei NATO KFOR din Kosovo, precizează sursa citată.

România şi-a asumat, ca aliat al NATO şi stat membru al Uniunii Europene, angajamentul de a contribui cu forţe şi mijloace militare la efortul de menţinere a unui mediu stabil de securitate în regiunea Balcanilor de Vest.

În acest moment, ţara noastră are dislocaţi în teatrele de operaţii din Balcanii de Vest peste 480 de militari, dintre care aproximativ 270 în Bosnia şi Herţegovina, ţara noastră fiind unul dintre cei mai importanţi contributori cu trupe la operaţia UE EUFOR ALTHEA din această ţară, la care asigură funcţia de şef de stat major, de nivel general de brigadă.

Structurile militare ale Ministerului Apărării Naţionale participante la misiuni şi operaţii în afara teritoriului naţional se află sub comanda operaţională a Comandamentului Forţelor Întrunite „General Ioan-Emanoil Florescu”.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole