Home » Editoriale » Minciunile președintelui

Minciunile președintelui

17162
Minciunile președintelui
Sursa Foto: Inquam Photos/Autor: Octav Ganea
Ascultă articolul

Președintele Nicușor Dan și-a justificat miercuri numirile de procurori cu minciuni și jumătăți de adevăr. Conștient că își trădează baza de votanți, că încalcă pactul de încredere cu societatea, a inventat motive pentru a explica inexplicabilul. Și anume că în loc să devină președintele reformist care își riscă mandatul pentru un bine mai mare, președintele Dan și-a cedat prerogativele către PSD și servicii.

- articolul continuă mai jos -

De altfel, președintele a îmbrățișat total narativul partidului lui Sorin Grindeanu: e nevoie ca PSD să fie ”acomodat” indiferent cât de corupt e, altfel vine AUR la putere. Evident, e o eroare strategică: tocmai corupția cronică din PSD (și din PNL, firește), tolerată și chiar încurajată de Klaus Iohannis, a dus la explozia de furie concretizată prin votul anti-sistem canalizat către AUR și Călin Georgescu. Să crezi că făcând același lucru – adică acceptarea corupției PSD – vei obține un rezultat diferit e greșit.

Prima minciună lansată de Nicușor Dan în conferința de miercuri e că procurorii nu sunt propunerile PSD. Evident că sunt propunerile PSD, pentru că ministrul Justiției este un om politic din PSD. Legea spune clar că propunerile sunt făcute de ministrul Justiției, după interviurile în fața unei comisii mai largi. În mediul procurorilor e notorie apropierea noului șef DIICOT de social-democrați, la fel cum e cunoscută afinitatea PSD pentru Marius Voineag și Alex Florența.

E adevărat însă că e o minciună parțială: unii dintre cei numiți nu sunt propunerile PSD, ci sunt sprijiniți de servicii. Cristina Chiriac, noul Procuror General, are o mare apropiere față de SRI Iași, după cum a spus fostul ministru USR al Justiției, Stelian Ion. Surse politice au confirmat pentru G4Media că procurorul Chiriac este într-adevăr lipită de șeful regional al SRI.

Marius Voineag și Alex Florența sunt și ei pe orbita SRI, iar relația cu serviciul de informații a fost o rampă de lansare acum 3 ani, când Klaus Iohannis i-a numit procurori-șefi. Cu ce rezultate știm toți.

Rezultatul numirilor făcute de Nicușor Dan e că SRI are intrare la Numărul 1 și Numărul 2 din Parchetul General, instituția care dă direcția în toate parchetele.

A doua minciună a președintelui e legată de cariera Cristinei Chiriac. Nicușor Dan a criticat presa care a remarcat faptul că DNA Iași, sub conducerea Cristinei Chiriac, a trimis în judecată doar trei rechizitorii în 2025, spunând că ”cine știe cât de cât ce se întâmplă în parchete” s-ar uita și la numărul acordurilor de recunoaștere. Însă și criteriul indicat de președinte este în dezavantajul Cristinei Chiriac pentru că în 2025, activitatea ST Iași este a treia cea mai slabă din țară, înregistrând doar 11 rechizitorii și acorduri de recunoaștere, comparativ cu, spre exemplu, ST Galați (39 rechizitorii și acorduri), ST Bacău (36), ST Constanța (29), ST Oradea (28) etc.

Și din punctul de vedere al numărului de inculpați vizați de spețe ST Iași are a treia cea mai slabă activitate în 2025 (14 inculpați), după Pitești (7) și Ploiești (8).

Nicușor Dan a plusat pentru Chiriac și a invitat jurnaliștii să se uite și la activitatea din 2024 a DNA Iași, când, spune președintele, a fost ”cea mai bună activitate” din țară. Nici aici nu are dreptate președintele, activitatea cea mai bună din 2024 fiind înregistrată de ST Târgu Mureș (33 rechizitorii și acorduri), urmată de ST Iași (31 rechizitorii), la mică distanță de ST Cluj și ST Bacău (câte 29 rechizitorii și acorduri fiecare).

Nu în ultimul rând, președintele a subliniat faptul că la ST Iași Chiriac a avut o echipă de ”8-9 oameni”, ca și cum acest număr de procurori ar fi fost redus, insuficient, însă ce n-a spus Nicușor Dan este că, spre deosebire de alte ST-uri din țară care au înregistrat activitate semnificativ mai mare, ST Iași a beneficiat atât în 2024, cât și în 2025 de schemă completă de procurori și nu a lucrat în deficit de personal, conform informațiilor din rapoartele de activitate anuale ale DNA.

A treia minciună e legată de Cristina Chiriac și dosarul fostului episcop de Huși. A fost de un cinism fără margini. A spus președintele că ”am citit că a ascuns probe în dosarul episcopului de la Huși și că nu a sesizat Parchetul pentru agresiuni sexuale asupra minorilor. Nu a ascuns probe, ci le-a trimis la judecător, cum trimite orice procuror cercetarea sa penală când trimite un caz în judecată. Și nu a sesizat Parchetul pentru că n-au fost agresiuni și nu au fost minori în probele care au ajuns la domnia sa”.

Jurnaliștii Diana Oncioiu și Vlad Stoicescu, care au documentat ani la rând cazul violurilor împreună cu Ovidiu Vanghele, au explicat de ce a mințit președintele: ”Această pitire a dovezilor foto-video nu a fost – după toate datele – doar o eroare judiciară gravă, ci o mușamalizare în toată regula. Procuroarea Cristina Chiriac de la DNA Iași a ignorat obligația legală de a disjunge posibilele infracțiuni sexuale (pe care nu avea competența să le investigheze). Simplu spus, nu a trimis imaginile către parchetul competent să ancheteze abuzurile. Avea toate motivele să o facă, văzuse imaginile care – odată instrumentate – aveau să determine condamnarea abuzatorilor. Dar a decis, inexplicabil, să le ignore conținutul”.

Un loc aparte în conferința președintelui îl ocupă motivarea numirii lui Marius Voineag și Alex Florența ca adjunți la Parchetul general, respectiv DIICOT. Șeful statului s-a contrazis de la un minut la altul.

În primă fază a spus despre cei doi că ”dacă putem să avem nuanțe, sunt oameni care cumva au structurat activitatea Parchetelor pe care le-au condus și care au o anumită expertiză în a gestiona multe lucruri deodată. Și cred că această expertiză poate să fie utilă din poziția de adjunct, fără să fie persoana care să ia decizii”. Câteva fraze mai târziu, vorbind despre avizele CSM, a spus că ”în acest moment, este nevoie de niște oameni care să rupă ritmul în activitatea Parchetelor, și eu de-aia cred că o privire din afară către Parchete, în general, uneori e mai corectă decât una dinăuntru”. Nu e clar care din versiuni e cea în care crede cu adevărat președintele: ori e nevoie de expertiza lor, ori e nevoie de o înnoire în parchete?

Mai e demn de semnalat reproșul voalat făcut de președinte la adresa procurorilor care nu s-au înscris în competiție. ”Nu i-a oprit nimeni să vină. Dacă vrei să te lupți cu mafia, măcar ai curajul, și vino și te prezintă în fața unei comisii, chiar dacă pierzi”, a spus el ca un fel de justificare a faptului că nu prea a avut de unde alege.

Realitatea e însă alta: în cele zece luni de când e în funcție, președintele nu a făcut nici măcar o dată apel la procurorii onești, harnici, independenți să intre în cursă. Nu le-a dat nici un mesaj public că încurajează competiția reală. A spus-o apăsat procurorul CSM Claudiu Sandu ieri seară: ”Eu i-am spus, cand am fost invitat pe Cotroceni pentru consultări, ca procurorii știu ca decizia este politica si, daca dorește o competiție reală, ar trebui sa transmită un mesaj care sa dea încredere participanților ca au o șansă. Nu a venit un asemenea mesaj. Acum spune ca procurorii au refuzat sa se înscrie la o competiție liberă. Oare este vreun om normal la cap care sa creadă ca a fost o competiție?”.

Acestea sunt marile neadevăruri pe care și-a fundamentat președintele Nicușor Dan decizia de a numi noii procurori-șefi. Cu câteva excepții precum experimentatul Viorel Cerbu la DNA, celelalte nume par rezultatul unei înțelegeri pe sub masă a președintelui cu PSD și SRI.

Și încă un lucru care m-a frapat. Asemănarea stilistică cu Klaus Iohannis. Nicușor Dan a spus că ”am fost foarte fericit când am văzut că doamna procuror Chiriac, care a condus DNA Iași, candidează pentru funcția de Procuror General, și am fost foarte fericit când am văzut că domnul Miron candidează pentru funcția de Procuror-șef DIICOT. Și bineînțeles că, după ce au trecut de testul de la Ministerul Justiției, am fost și mai bucuros și am așteptat să-i numesc”. În 2020, Iohannis se exprimase în termeni similari după ce i-a numit pe Giorgiana Hosu la DIICOT și Gabriela Scutea la Parchetul general în ciuda avizului negativ al CSM: ”selecția organizată de ministrul Cătălin Predoiu a scos la iveală trei candidați pe care îi consider foarte buni și mi-a făcut mare plăcere să-i numesc”.

Un efect al numirilor făcute de președintele Dan este inhibarea oricărui avânt reformist în sistem și distrugerea speranțelor societății. Victoria sa la prezidențiale venise pe un fond legitim de așteptare după 5 ani de pax iohanniana: un președinte din societatea civilă, fără complicități cu PSD și cu serviciile, un reformist sadea. Cine citește acum reacțiile din social media și ale influencerilor atât de detestați de Nicușor Dan vede depresia în care șeful statului i-a aruncat pe cei care sperau la o justiție cu adevărat liberă.

Poate că președintele are rațiunile sale mai înalte care țin de stabilitatea politică, de negocieri pe mai multe paliere etc. Poate că își face calculul că, ținându-le spatele și protejându-i de CSM și de criticile societății civile, noii procurori șefi îi vor arăta loialitate. Poate că, printr-o minune, aceștia vor instrumenta pe bandă rulantă cazuri de corupție la nivel înalt în politică și în servicii și atunci vom spune cu toții că președintele a avut dreptate.

Dar premisele sunt proaste. Și arată că, așa cum spunea Mihail Sebastian, nimic nu e incompatibil în România.

Notă: Jurnalista Andreea Pavel a ajutat la documentarea informațiilor legate de bilanțul DNA

Comentarii
  • s-a compromis demult, cine mai avea asteptari doar visa frumos

  • Ceva e putred in Danemarca, dacă președintele Nicușor Dan procedează similar cu fostul președinte Klaus Iohannis .
    Ce l-a determinat pe ex președintele Iohannis să-și schimbe traiectoria in al doilea mandat ?
    A fost cumva șantajat, ce s-a întâmplat ?
    Există posibilitatea ca actualului președinte sa i se întâmple același lucru ?
    Înainte de a acuza , aș căuta CAUZELE pentru care lucrurile nu sunt in ordine . Până nu-i prea târziu.
    Aaa, și încă ceva. Legile proaste, unidirecționale care avantajează o categorie de oameni ar trebui să dispară, să fie abrogate si să fie ACTUALIZATE.
    O modificare ar trebui obligatoriu să aibă loc.

  • Ceva e putred in Danemarca, dacă președintele Nicușor Dan procedează similar cu fostul președinte Klaus Iohannis .
    Ce l-a determinat pe ex președintele Iohannis să-și schimbe traiectoria in al doilea mandat ?
    A fost cumva șantajat, ce s-a întâmplat ?
    Există posibilitatea ca actualului președinte sa i se întâmple același lucru ?
    Înainte de a acuza , aș căuta CAUZELE pentru care lucrurile nu sunt in ordine . Până nu-i prea târziu.
    Aaa, și încă ceva. Legile proaste, unidirecționale care avantajează o categorie de oameni ar trebui să dispară, să fie abrogate si să fie ACTUALIZATE.
    O modificare ar trebui obligatoriu să aibă loc.

  • Putregaiul coruptiei a pătruns în toate structurile statului . Suntem un stat mafioto-banditesc .

  • Viorel_Minculescu

    Nicușor Dan nu va „trăda” nucleul dur in momentul când va avea in Parlament 50-60%! Si eu in locul lui aș fi procedat similar.
    El nu a fost de 12% USR, el a avut 55% deci pe lângă 18% USR plus PNL- ne corupt trebuie să asculte si de 27% care l-au mai votat. Așa că nu a trădat nimic! 🙂

    • Viorele, Dan nu a trădat pe nimeni.
      Dan e omul vostru.
      Or fi visat unii că e reformist, tralala…
      Nu, nene, e omul pesedeu peneleu și al serviciilor.

  • Pe lângă „fericirea” de a numi în funcții de conducere în marile parchete pe cârpele de care își șterg picioarele tâlharii care jefuiesc averea publică,
    N Dan a mai zis că numește pe cine vrea, că-l va sancționa electoratul.

    De fapt, când spun că-i sancționează electoratul, politicienii spun că nu le pasă ce crede electoratul, pentru că ei vor fi aleși oricum.
    Am mai auzit „miserupismul” ăsta la mai mulți politicieni.

    Ce-a făcut Dan acum?
    Și-a asigurat al doilea mandat.
    N Dan va câștiga și al doilea mandat, foarte probabil cu ajutorul pesedeu și al serviciilor.

    Dacă Strategia Hrebenciuc nu a mers cu Ciolacu, va merge foarte probabil cu N Dan.
    Pe cine vor alege românii dintre N Dan și G Simion?
    Cu o campanie bună, va fi ales pentru al doilea mandat N Dan, omul pesedeu, peneleu și al serviciilor.

  • @BALIZA

    Nu, PeSeDan nu mai pupa un al 2-lea mandat.

    PSD il sustine acum pe ND, pentru ca le convine de minune calcatul lui pe grebla. Il lasa pe asta micu’ sa-si rupa gatul singur.

    In felul asta, pot spera si ei la urmatoarele alegeri la un presedinte PSD. Votat in lipsa de alternativa la extremisti.

    • Blaster, la fel au zis mulți despre Iliescu în 1996.

      În anul 2000, când Iliescu a ajuns în turul al doilea cu Vadim Tudor, a câștigat lejer al doilea mandat.

      Nu sunt Mama Omida, dar cel mai proibabil, N Dan va ajunge în turul al doilea cu cineva ca Simion și va fi ales, așa cum s-a mai întâmplat.

      Deci, cei care mai sunt în stare, să-și caute un rost prin alte țări, că în România nu se va schimba nimic cel puțin în următorii 10 ani.
      Nu va fi un stat democratic, tâlharii vor jefui în continuare averea publică, iar justiția va fi mai departe cârpa de care tâlharii își șterg picioarele.

  • CP, esti naiv sau te faci ?
    Cred cã tot românul orientat stie cã serviciili e-n toate.
    Poti pune presedinte pe Iisus, cã tot flãcãii cu ochi albastri decid tot ce miscã-n tara asta, râul, ramul…
    Si atunci, despre ce vorbim ? Despre gãstile din servicii ?
    Bun ! Atunci scrie cã gasca din SRI care a reusit sã-l scoatã pe ND presedinte i-a trimis mutarea (numele procurorilor) în plic, iar el s-a executat.
    Ce vroiai sã declare ? Cã l-au învins servicille ? Nu ! A gândit „cui capul lui” 🙂
    Hai sã fim seriosi !

  • Cand esti laudat de psd&gasca de vuvuzele+Alina Gorghiu e clar de partea cui esti, oricat a incercat sa explice din maine ND. Poate ca totusi nu il stiam noi si omul si-a aratat adevarata fata. Sub presiune multi arata cine sunt cu adevarat. Este clar ca ca palaria presedintiei este prea mare pentru capul lui ND, oricata matematica stie el. Nu matematica te face in leader adevarat…

  • @Miha Am urmarit cu atentie discursul Presedintelui si Nicusor nu arata a om santajat. Din contra. Eu zic sa asteptam, sa vedem numirile la servicii si atunci va fi mai clar ce este cu tot zgomotul asta de fond.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.