Home » Analize » Mii de oameni au mărşăluit la Belgrad împotriva paradei Gay Pride/ Sârbii au scandat și sloganuri de susținere a Rusiei

Mii de oameni au mărşăluit la Belgrad împotriva paradei Gay Pride/ Sârbii au scandat și sloganuri de susținere a Rusiei

Mii de oameni au mărşăluit la Belgrad împotriva paradei Gay Pride/ Sârbii au scandat și sloganuri de susținere a Rusiei
Sursa Foto: Asociația Accept
Ascultă articolul

Mii de activişti religioşi şi de dreapta au mărşăluit duminică prin capitala Serbiei, cerând autorităţilor să interzică marşul Gay Pride, planificat pentru weekendul viitor, transmite Reuters.

Printre protestatari – care purtau un steag masiv al Serbiei – s-au numărat grupuri care au strigat, de asemenea, sloganuri de susţinere a Rusiei, aliatul pe termen lung al Serbiei, precum şi cauze naţionaliste şi de extremă dreapta.

- articolul continuă mai jos -

O coloană de motociclişti care susţin politicile preşedintelui rus Vladimir Putin şi invazia Rusiei în Ucraina, şi-au turat motoarele în sprijinul mulţimii care a mărşăluit spre catedrala Sfântul Sava din Belgrad pentru rugăciuni.

Într-o predică, şeful Bisericii Ortodoxe Sârbe, patriarhul Porfirije, a declarat că evenimentul EuroPride ameninţă valorile tradiţionale ale familiei.

„Ei vor să profaneze sfinţenia căsătoriei şi a familiei şi să impună o uniune nenaturală ca substitut al căsătoriei”, a spus el mulţimii.

Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a declarat sâmbătă că au existat ameninţări la adresa marşului şi că este la latitudinea poliţiei dacă acesta trebuie oprit sau nu.

sursa: News.ro

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.