Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Deputat și președinte al PSD Arad, Mihai Fifor lansează un nou atac la adresa premierului liberal Ilie Bolojan, afirmând că partidul său nu va tolera „acest tip de guvernare”. Fifor spune că primul pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar a inclus o serie de prevederi care nu au fost nici discutate, nici acceptate de PSD. Social-democratul susține că partidul său a intrat la guvernare „ținându-și cuvântul dat”, presupunând că și ceilalți parteneri se vor dovedi de bună credință. „Ne-am înșelat”, a scris Mihai Fifor, adăugând că ieșirea PSD de la guvernare „este o opțiune reală”.
„(…) Am pus pe masă încrederea, buna-credință și disponibilitatea de a trece peste trecut – inclusiv peste jigniri, conflicte și divergențe profunde. Ne-am asumat greul. Ne-am ținut de cuvânt. Am presupus, poate naiv, că și ceilalți parteneri vor acționa la fel – cu respect, onestitate și loialitate față de înțelegerile din Coaliție. Ne-am înșelat.
Primul pachet de măsuri pentru reducerea deficitului a inclus o serie de prevederi care nu au fost nici discutate, nici acceptate de PSD. Cu toate acestea, au fost băgate în lege de premierul Bolojan și angajate în Parlament, fără consultare, fără respect, fără minimă asumare politică în fața celor care țin această coaliție în picioare. Acest tip de guvernare NU va mai fi tolerat”, spune Mihai Fifor, precizând că PSD își va stabili în partid, perioada imediat următoare, linia de conduită.
„Vom analiza opțiunile. Vom decide ferm. Pentru că România nu se guvernează unilateral. Și cu siguranță nu în dispreț față de partenerii de guvernare. În cadrul grupurilor de lucru ale partidului deja se construiește pachetul 2 – cu măsuri esențiale, clare și non-negociabile:
PSD va cere și va impune: Un acord politic clar, cu termene precise, privind reformele fiscale, cu accent pe: echitate între contribuabili, scăderea poverii pe veniturile mici, măsuri care stimulează investiția, nu doar austeritatea. Ieșirea de la guvernare NU e exclusă. Nu este un scop. Dar este o opțiune reală. Cei care vor sprijinul PSD trebuie să respecte PSD. Nu acceptăm rolul de figurant într-o piesă scrisă de alții. Nu suntem acolo pentru a gira decizii luate în afara oricărui cadru politic convenit”, a transmis Mihai Fifor.
Voi PSD ați numit și menținut în funcție diletanți la Apele Române, fără pregătire de specialitate. dar dornici să servească clientela, să prejudicieze instituția și statul în folosul clientelei și al familiilor lor, dar toți vă faceți că nu vedeți, nici măcar ce se
Deci nu vedeți nici măcar ce se întâmplă sub ochii voștri la Apele Române București și Ilfov.
Si nici noi nu mai suportam tipul vostru de guvernare, nesimtitilor. Deci cum facem? Care pe care?
Au început să sune telefoanele?
Tu sa taci papagalule. Tu si banda voastra de hoti pesedisti ati adus tara in pragul falimentului. Meritati sa infundati puscaria toti!
Să-i spună cineva lui fifor cât au în sondaje. Adulatorii simpli au trecut la auer și jură în public că nu mai votează cu cine au votat 35 de ani. 13 % la ultimul sondaj nu îi spune nimic? Și e în scădere.
Alegeri anticipate nu vrea, mai curând trecerea în tabăra pro rusă.
Ce minciuni!!! dar voi unde erati cand a hotarat guvernul primul pachet? Sau nea Fifor a fost si el lasat de PSD pe dinafara si acum macane?
Altul care nu a fost bagat in seama de ceva timp si se baga singur in seama…numai papagali avem in tara acesta ca politicieni