G4Media.ro

Microbuz cu 11 migranţi, oprit de autorităţi înainte să iasă din ţară:…

Sursa foto: Inquam Photos / Cornel Putan

Microbuz cu 11 migranţi, oprit de autorităţi înainte să iasă din ţară: Egipt, Pakistan și India / Transporta piese auto, conform documentelor

Un microbuz condus de un tânăr care ascundea 11 migranţi a fost oprit de autorităţi să iasă din ţară prin Punctul Trecere a Frontierei Nădlac, şoferul român fiind cercetat penal, transmite Agerpres.

„S-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român în vârstă de 24 de ani, aflat la volanul unei autoutilitare înmatriculate în România. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, piese auto, pe ruta România-Spania. În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, 11 cetăţeni străini”, a informat, miercuri, Poliţia de Frontieră Arad.

În urma verificărilor s-a stabilit că migranţii sunt din Egipt, Pakistan şi India, şi au vârste cuprinse între 20 şi 39 de ani. Ei au intrat legal în România în baza documentelor personale.

Şoferul este cercetat pentru trafic de migranţi, iar străinii din microbuz pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează