
Meteorologii anunţă vreme rea, până marţi dimineaţă – Averse, descărcări electrice şi vânt puternic / La munte se va depune strat de zăpadă / Vremea va fi deosebit de rece
Meteorologii anunţă averse, descărcări electrice, vânt puternic şi vreme deosebit de rece, până marţi dimineaţă. Vor fi maxime cuprinse în general între 11 şi 21 de grade şi minime între 2 şi 12 grade. La munte se va depune strat de zăpadă, transmite News.ro.
Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din impozit - online, gratuit și simplu.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Potrivit ANM, până marţi, la ora 10.00, vor fi averse pe arii extinse în vestul, nordul şi centrul ţării şi local în rest.
”Se vor semnala şi descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantităţi de apă de 15…25 l/mp şi pe arii restrânse de peste 35…40 l/mp. La munte, în general la altitudini mai mari de 1500 m, vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare şi local se va depune strat de zăpadă (în medie de 5…10 cm)”, a transmis ANM.
Temporar vântul va avea intensificări în toate regiunile, cu viteze în general de 40…60 km/h, iar la munte de peste 80…90 km/h.
”Vremea va fi deosebit de rece, cu valori termice cu mult sub mediile multianuale specifice perioadei, sâmbătă în toată ţara, apoi în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania şi Moldova. Vor fi maxime cuprinse în general între 11 şi 21 de grade şi minime între 2 şi 12 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiuni”, au mai precizat meteorologii.
Pentru ziua de sâmbătă a fost emisă o avertizare cod galben de vânt puternic.
”În jumătatea de sud a Olteniei, Munteniei şi Dobrogei, iar după-amiaza şi seara şi în Banat şi Crişana, vântul va avea intensificări cu viteze în general de 50…60 km/h”, a transmis ANM.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.