Home » Articole » Merz spune că regretă profund că Franţa nu a votat pentru acordul UE-Mercosur

Merz spune că regretă profund că Franţa nu a votat pentru acordul UE-Mercosur

1518
Merz spune că regretă profund că Franţa nu a votat pentru acordul UE-Mercosur
Sursa foto: Michel Euler / AP / Profimedia
Ascultă articolul

Cancelarul german Friedrich Merz a declarat joi că „regretă profund” faptul că Germania şi Franţa nu au votat împreună asupra acordului comercial UE-Mercosur, care a intrat provizoriu în vigoare la începutul lunii mai, relatează Agerpres.

„Pentru prima dată în istoria politicii comerciale a Uniunii Europene şi după mai multe decenii, Germania şi Franţa nu au votat împreună”, a declarat Merz la un eveniment organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Germană (DIHK) la Berlin.

- articolul continuă mai jos -

Considerând că Europa s-a „trezit” în sfârşit şi „aspiră să devină o nouă putere”, el a invocat semnarea acestui acord comercial ca dovadă în acest sens.

Acordul elimină sau reduce semnificativ tarifele vamale la maşinile, produsele farmaceutice sau vinul pe care UE le exportă în Argentina, Brazilia, Paraguay şi Uruguay.

Înţelegerea a fost puternic criticată de Franţa şi de sectorul agricol, dar salutată de Germania, care o consideră un avantaj major, în special pentru industria sa auto aflată în dificultate.

„În cele din urmă, principala mea preocupare a fost următoarea: ar putea Germania să obţină o majoritate în Consiliul European pentru ca acest acord să intre în vigoare, chiar dacă Germania şi Franţa ar vota diferit? Am ales această cale”, a declarat Merz.

Referindu-se, de asemenea, la acordul de liber schimb semnat la sfârşitul lunii ianuarie între India şi Uniunea Europeană, el şi-a exprimat satisfacţia că acesta „nu include o componentă agricolă”, făcând aluzie indirectă la Franţa şi la industria sa agricolă.

Remarcile lui Merz vin pe fondul tensiunilor dintre Germania şi Franţa în legătură cu o serie de probleme, în special proiectul privind viitorul avion de luptă european (FCAS).

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole