Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a formulat 10 „predicții” pentru 2023, un an care va marca, în opinia sa, crearea celui de-al patrulea Reich în jurul Germaniei, care va intra în război cu Franța. Medvedev, care a adoptat o retorică foarte belicoasă de la începutul invaziei din Ucraina, prezice de asemenea izbucnirea unui „război civil” și dezmembrarea Statelor Unite, urmând ca Elon Musk să devină președinte în statele care vor reveni republicanilor. Elon Musk, unul dintre cei mai bogați oameni din lume, a calificat previziunile drept „epice”.
Epic thread!!
— Elon Musk (@elonmusk) December 26, 2022
Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, se așteaptă, pe scurt, la:
Iată mai jos postările lui Medvedev:
„În ajunul Anului Nou, toată lumea se ocupă de predicții
Mulți vin cu ipoteze futuriste, ca și cum s-ar întrece în a le distinge pe cele mai nebunești și chiar pe cele mai absurde.
Iată umila noastră contribuție.
Ce se poate întâmpla în 2023:
1. Prețul petrolului va crește până la 150 de dolari pe baril, iar prețul gazelor va depăși 5.000 de dolari pentru 1.000 de metri cubi
2. Marea Britanie va reintra în UE
3. UE se va prăbuși după revenirea Marii Britanii; euro va înceta să mai fie folosit ca monedă a fostei UE
4. Polonia și Ungaria vor ocupa regiunile vestice ale fostei Ucraine actuale
5. Va fi creat cel de-al patrulea Reich, care va cuprinde teritoriul Germaniei și sateliții săi, adică Polonia, statele baltice, Cehia, Slovacia, Republica Kiev și alți proscriși
6. Războiul va izbucni între Franța și cel de-al patrulea Reich. Europa va fi divizată, iar Polonia va fi repartizată în acest proces
7. Irlanda de Nord se va separa de Regatul Unit și se va alătura Republicii Irlanda
8. Războiul civil va izbucni în SUA, California. și Texas devenind astfel state independente. Texas și Mexic vor forma un stat aliat.
9. Elon Musk va câștiga alegerile prezidențiale într-o serie de state care, după încheierea noului război civil, vor fi fost date GOP-ului (Partidul Republican, n.r.)
9. Toate cele marile burse și activități financiare vor părăsi SUA și Europa și se vor muta în Asia
10. Sistemul de gestionare monetară de la Bretton Woods se va prăbuși, ceea ce va duce la prăbușirea FMI și a Băncii Mondiale. Euro și dolarul vor înceta să mai circule ca monede de rezervă la nivel mondial. În schimb, vor fi utilizate în mod activ monedele digitale fiat”
On the New Year’s Eve, everybody’s into making predictions
Many come up with futuristic hypotheses, as if competing to single out the wildest, and even the most absurd ones.
Here’s our humble contribution.
What can happen in 2023:
— Dmitry Medvedev (@MedvedevRussiaE) December 26, 2022
Astea nu-s previziunile ci visele/dorintele lui medvedev.
De fapt e un fel de reverie p•rn• politică. 😃
Medvedev arunc praf în ochi.
Parerea mea este ca nu asa se va intampla.
Altfel se vor desfășura lucrurile în SUA și în UE, însă nu în bine.
E la misto, chiar si o zice din capul locului. Relaxeaza-te
Rusii lui Putler si Medvedev si republicanii lui Trump si Musk sunt aliati pe fata, nici nu se mai ascund.
Neted ti-e creierul, mai draga.
Sunt multe ruble in miscare prin America, as spera ca fbi vegheaza dar dupa insurectia lui trump, slabe sperante.
E clar, de Craciun s-au gandut sa ne atace psihologic. S-au plimbat cu avioane, da asta si in bobi ca o sa fie pe dracu in patru…Nu-i destul ca sperie altii lumea la tv ca n-onsa fie caldura, ca nici becul..
Poate ca ar trebui sa nu le mai citim aberatiile. Deschid articolul, nu ma uit nici la poza, inchid si trec mai departe. Nu le mai puneti poza, le facem jocul.
E limpede ca Musk raspunde la misto.
Daca n-ai fi inveninat de propaganda, ai fi sesizat ca si Medvedev tot la misto a formulat predictiile.
Un descreierat! Nu știu de ce ii publicam toate laturile pe care le scoate pe gura! Dacă nu era asa prost nu l lua piticul paravan pentru un mandat de președinte.
A luat la misto propaganda aialalta, dar se pare ca prea subtil pentru unii fie mai slab echipati, fie prea inveninati
Pasărea mălai visează!!! Cert este că republicanii americani au o relație clară de amiciție cu rușii lui Putin. Cel puțin, acum au început să recunoască ceea ce nu cu mult timp în urmă, negau vehement!!!
Trollache asta a invatat direct de la tata trollilor, stie tot manualul.
Toate ‘previziunile’ aduc a 1939 iar Cârpă Udă Soviețski se vrea un mic Goebbels.
Raspunde-i pe thread acolo daca ai oio. Incepe asa: eu nimeni din romania fii atent ce cred 😀 😀 😀
Nu asa se face haterel, se vede ca nu ai citit manualul.
Tot alte nick-uri furi dar cu al meu tot nimic.
Iti faci stapanii de rusine, nu mai primesti pomana.
Dupa ce ca esti nimeni esti si pr0st si paran0ic 😀 😀 😀 macar iti cumpara bunica din pensie net 😀 😀 😀
Tot eu sa te invat puişor? Uite asa se fura un nick.
Tu de ce nu esti in stare.
Ia si niste plangacioase gratis
🤣🤣🤣🤣🤣
A aparut marcellito trollito sa il linga adanc si pe medvedev, si sa plescaie de placere cand se umple limba de „calitate” rusesasca.
Ce sa faci, e fomica maxima in transnistria, si tot lesinatii de foame fac si ei copeici de o paine neagra si mica.
😆😆😆 Să-i spună cineva băiatului că generează o criză mondială la gazul lampant (p-asta n-a profețit-o – sîc!). Să nu mai bea atât, să revină la votca tradițională!
Până și Napoleonii din spitalul de nebuni sunt uimiți de atâta creativitate a piticuțului. 😃
Nu stii sa recunosti sarcarsmul. Esti muci si semnalizezi
N-ai prins-o. Stai jos! 4
Forta Rusiei, puterea ei de convingere asupra unor oameni de la mii de kilometri, in ciuda cenzurii la care o supuneti, sta in faptul ca, de regula, intr-o disputa, ei spun adevarul, si pantalaga minte.
Si cel mai bun exemplu este ca folosesc doar trolli anonimi ca sa disemineze ‘adevarul’, saraca Rusie atat de cenzurata.
Astia mint de placere, chiar si cand nu e in interesul lor.
Nu m-am documentat suficient cat sa cred că polonezii s-ar apuca sa invadeze, dar ungurii stau cu dinții rânjiți și se uită pe după gard la teritorii din fostul imperiu austriac, din care au făcut și ei parte. Ca slugi.
E la misto si ai pus botu. Cam aia era si ideea. Sa rada de cate unii
Oare ce-o fuma ipochimenu’?
Cred ca ceva bun din moment ce va ia peste picior si nici macar nu intelegeti ca face treaba asta.
…. și Levente Puskás din zugrav/vopsitor propietar unor insule în Bahamas.
Iar banda de derbedei din Kremlin la Haga.
Alé baftalo Mediev….cum te-ai numi!!!
Hahahahahahaha! Wishful thinking! Predictii pentru uzul rusilor spalati pe creier de propaganda putinisto-dughinista! Rusia e pe cale sa se dezintegreze si ei viseaza la destramarea SUA si a UE!
E sarcasm, irnoie, luare peste picior. E si al dracu de greu de sesizat
Singura criză care se întrevede este cea de psihedelice in Rusia! 😏
Are multe tigle lipsa pe casa.
Un fost președinte si pm care a fost pe post de păpușă.
Tie iti lipseste acoperisul cu totul, daca n-ai sesizat ironia
Si totusi!
Unele dintre previziunile lui trebuie luate in seama. De ex. SUA; acolo numai cine nu vrea nu are o arma. SUA s-au format in urma unui razboi civil, tot asa pot sa se si separe.
Maică, o vorba veche zice-asa: ” rău cu rău, dar mai rău fără el”.
Daca dispare Putin, draku’ ne-asteapta ! Îi plina Rusia de nebuni, iar marioneta asta de Medvedev care i-a facut jocul lu’ Putin pentru a ramane la putere atata vreme si-i cânta-n strune …, e doar unul …
Arzăi-ar focu’, maică !
Esti varza, le intelegi pe toate, dar nu pricepi nimic. Analfabet functional.
Omul isi incepe postarea cu ceva de genul „daca tot traim sunt zodia predictiilor tampe, le prezentam si noi pe ale noastre”.
Dar cand esti slow si plin de venin..
„Omul” numit de tine, si-a pierdut aceasta calitate,
maica !
Nu mai pot fi numiti asa acesti câini, hiene care si-au atacat vecini de acelasi sange .
Fereasca-ne Dumnezeu de „glumele” lor, sa nu mai traim ce-au trait parinti si bunici de-ai nostri .
Alex , tu esti cu kăkuța-n pantalonasi si doar vrei sa iri peste picior pe ceilalti !
Puți a rusnac, iar asta nu e bine, maică …
Alex, tati, ai postat 11 mesaje (mai mult de un sfert din total pana la ora asta) spunand practic acelasi lucru, cat de subtil e Medvedev, ce mare om, mare caracter este dansul…
Eu intru destul de rar pe-aici, asa ca sunt nelamurit – matale esti somer si te plictisesti ATAT de rau incat nu te poti abtine de la a posta la nesfarsit aceleasi lucruri? Sau, dimpotriva, esti de fapt la serviciu?!?
Iar a fumat Medvedev licheni de la samanii siberieni.
previziune…‼️‼️‼️‼️‼️‼️‼️rusiastanu cu armata cu tot e la pamant cu o economie sub 1,5 trilioane🥶🥶🥶🥶🥶🥶🥶…si viseaza cum ar fi daca si economiile us si eu de peste 40 trilioane ar fi la fel…😂🤣😂🤣😂🤣😂🤣😂🤣😂🤣😂🤣😂
In unele tari din occident cu siguranta sunt. Ironic, nu?! Si apoi, ar fi un lucru benefic sa fie. Si nu, nu e concluzia mea, e concluzia ONU pe subiect 🙂