
Medic pneumolog: Sarcoidoza nu este numai o boală pulmonară, este o boală sistemică – o boală rară, de cauză necunoscută / Subiectul este foarte puţin cunoscut şi atunci poţi avea un subdiagnostic sever
Dr. Irina Strâmbu, medic primar pneumolog la Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta din Bucureşti, a vorbit, joi seară, la Medika TV, despre sarcoidoză – boală rară, de cauză necunoscută, care nu este numai o boală pulmonară, ci este o boală sistemică. ”Subiectul este foarte puţin cunoscut şi atunci poţi avea un subdiagnostic sever”, a transmis medicul, transmite News.ro.
Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din impozit - online, gratuit și simplu.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Medicul Irina Strâmbu, medic primar pneumolog la Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta din Bucureşti, purtător de cuvânt al unităţii medicale, a vorbit, joi seară, la Medika despre sarcoidoza pulmonară şi fibroza pulmonară.
”Sarcoidoza nu este numai o boală pulmonară, este o boală sistemică şi este atât de variată, atât de diversă, atât de bizară, încât nu te poţi plictisi niciodată de ea ca medic şi, de asemenea, pot să spun că foarte greu găseşti doi pacienţi care sunt asemănători unul cu celălalt. Deci este o boală destul de rară (…) Este o boală de cauză necunoscută”, a declarat Irina Strâmbu.
Medicul a precizat că, din cauza simptomelor, 90% dintre pacienţi ajung la pneumolog.
”Dar sunt o multitudine de manifestări care nu ţin de plămâni şi de torace, care pot afecta orice organ şi între medicii care se ocupă de aceste patologie de organ, subiectul este foarte puţin cunoscut şi atunci poţi avea un subdiagnostic sever pentru că medicii cu care se întâlneşte pacientul cu simptomele respective nici nu se gândesc la sarcoidoză”, a adăugat Irina Strâmbu.
Aceasta a povestit cazul unui pacient de 30 de ani care a ajuns în repetate rânduri la urgenţă şi ca cardiolog: ”Se constata că îi bate inima complet aiurea, din nou, şi din nou, şi de nou se producea, primea tratamente care nu funcţionau, se ducea la un medic, la alt medic, la cei mai celebri medici de pe planetă, a făcut o rezonanţă magnetică cardiacă care nu a fost nici aceea corect interpretată, tocmai datorită rarităţii modificărilor”.
Într-un târziu, pacientul a găsit un medic care s-a confruntat cu acest diagnostic şi a ştiut ce fel de manifestări poate să dea.
”Şi aşa ne-am cunoscut, avea şi afectare pulmonară care nu dădea niciun semn şi am tratat palpitaţiile cu cortizon şi au trecut palpitaţile. Deci, genul acesta de situaţia ameninţătoare de viaţă în care apar astfel de tulburări de ritm cardiac care să te ducă la urgenţă, pot să fie complet ignorate, ceea ce trebuie să ne facă atenţi chiar dacă boala este rară”, a mai declarat medicul.
Irina Strâmbu a precizat că, deşi este o boală rară, cunoaşte 200 de pacienţi cu această afecţiune.
În România, potrivit medicului, ”în România polul sarcoidozei este în judeţul Suceava”.
”Nu mă întrebaţi de ce… (…) clar că sunt chestii genetice. În România, medicii pneumologi sunt bine instruiţi cu privire la acest subiect şi diagnosticul este recunoscut şi pus cam în toate unităţile. Noi (Institutul Marius Nasta – n.r.) avem, mă rog să zicem, câteva investigaţii suplimentare”, a mai declarat Irina Strâmbu.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.