Home » Articole » Medic chirurg, Institutul Oncologic Bucureşti: Statisticile spun că una din opt femei va face cancer mamar, la un moment dat, în timpul vieţii, ceea ce este un număr foarte mare de cazuri

Medic chirurg, Institutul Oncologic Bucureşti: Statisticile spun că una din opt femei va face cancer mamar, la un moment dat, în timpul vieţii, ceea ce este un număr foarte mare de cazuri

Medic chirurg, Institutul Oncologic Bucureşti: Statisticile spun că una din opt femei va face cancer mamar, la un moment dat, în timpul vieţii, ceea ce este un număr foarte mare de cazuri
sursa foto: Pexels
Ascultă articolul

Medicul Daniela Nodiţi afirmă că, potrivit statisticilor, una din opt femei va face cancer mamar, medicul subliniind că acesta este ”un număr foarte mare de cazuri”, transmite News.ro.

Aniela Nodiţi, medic chirurg cu supraspecializare în chirurgie oncologică la Institutul Oncologic Bucureşti, a explicat, marţi seară, la Medika Tv, că nu se cunosc cu exactitate cauzele apariţiei cancerului mamar, însă au fost identificaţi mai mulţi factori de risc în ceea ce priveşte apariţia acestei boli, între aceştia numărându-se sexul feminin, înaintarea în vârstă, predispoziţia genetică, expunerea îndelungată la estrogen, consumul de alcool, sedentarismul, obezitatea, fumatul.

- articolul continuă mai jos -

Aniela Nodiţi a precizat că, dacă o pacientă prezintă unul sau mai mulţi factori de risc, acest lucru nu presupune că este sigur că boala va apărea, după cum faptul că o pacientă nu are niciunul dintre factorii de risc cunoscuţi, acest lucru nu înseamnă că nu va face boala.

”Statisticile spun că una din opt femei va face boala, la un moment dat, în timpul vieţii, ceea ce este un număr foarte mare de cazuri de apariţie de cancer mamar”, a afirmat Aniela Nodiţi.

Medicul a subliniat importanţa recunoaşterii simptomelor, arătând, în acest context, că este foarte importantă autoexaminarea sânilor.

”Dar importante sunt controalele şi mersul la medic, pentru că dacă un nodul este deja palpabil şi nu are caracter de benignitate, adică de ceva nepericulos, de ceva necanceros, înseamnă că dimensiunea acestuia este de unu-doi centimetri şi asta înseamnă că nu mai este un stadiu incipient de boală. Este un stadiu avansat de boală dacă acel nodul se palpează şi de asta este important să se meargă la medic. Mamografia este metoda de screening în cancerul mamar, mamografia este indicată după vârsta de 40-45 de ani şi până atunci trebuie efectuată o ecografie mamară cu regularitate”, explică medicul.

Ea a precizat că cele mai multe cazuri de cancer mamar se înregistrează la femeile cu vârste peste 40 de ani, iar cele mai multe dintre pacientele diagnosticate au făcut pentru prima dată mamografie la momentul diagnosticului.

Știri video

Comentarii
  • Asta cu „una din opt femei va face boala, la un moment dat, în timpul vieţii,…” este din putul gandirii. Eu cred ca este normal ca vei face boala in timpul vietii, caci nu s-au depistat inca cazuri de boli aparute dupa ce mori sau inainte de a te fi nascut. Poate nu cred eu in stiinta…

    Revenind la subiect, chiar zilele astea am avut o discutie cu un medic si o asisitenta de la o sectie de oncologie si am aflat cu surprindere ca sunt destul de multe cazuri de cancer la san depistate la barbati.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole