G4Media.ro

Meciuri amicale: România U21 întâlnește selecționata Angliei, vineri, în Ghencea/ Partida cu…

Foto: Naționala de fotbal a României sub 21 de ani / sursa FRF

Meciuri amicale: România U21 întâlnește selecționata Angliei, vineri, în Ghencea/ Partida cu Georgia se va disputa la Voluntari

Programate iniţial pe Arcul de Triumf, cele două jocuri de pregătire din septembrie ale naţionalei conduse de Florin Bratu se vor disputa în Ghencea şi la Voluntari, informează frf.ro.

Meciul României U21 – Anglia U21 va avea loc vineri, 3 septembrie, de la ora 21:00, pe stadionul Steaua, iar partida contra Georgiei U21 se va disputa marţi, 7 septembrie, de la aceeaşi oră, pe stadionul ”Anghel Iordănescu” din Voluntari. Duelul tricolorilor U21 contra Angliei va fi primul jucat de o naţională pe stadionul Steaua.

Cele două amicale ale tricolorilor lui Florin Bratu sunt partide de pregătire înaintea Campionatului European. În 2023, România va participa la a treia ediţie consecutivă de EURO, de această dată în calitate de gazdă, alături de Georgia. Semifinalistele ediţiei de peste doi ani vor participa la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.

Şi echipa naţională a României la U20 va avea două meciuri amicale în luna septembrie, contra Portugaliei U20, acasă, şi în faţa Angliei U20, în deplasare. Selecţionata lui Bogdan Lobonţ se va duela marţi, 2 septembrie, de la ora 19:00, pe stadionul Anghel Iordănescu contra Portugaliei U20, iar partida contra Angliei U20 va avea loc luni, 6 septembrie, la St. George’s Park.

Toate partidele selecţionatei U21 vor putea fi urmărite la TVR 1. Meciurile României U20 sunt transmise de Digi Sport. În curând, biletele vor fi puse în vânzare.

sursa foto: FRF

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...