Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Rusia a adoptat o măsură fără precedent după intensificarea atacurilor cu drone ale Ucraina: marile bănci și instituții financiare rusești vor putea să își organizeze propriile sisteme de apărare și chiar să își înarmeze personalul pentru a doborî drone, transmite The Guardian, citat de Mediafax.
Decizia vine într-un moment în care Moscova se confruntă cu tot mai multe dificultăți în protejarea infrastructurii critice de pe teritoriul rus, pe fondul atacurilor ucrainene asupra rafinăriilor, aeroporturilor, conductelor și fabricilor implicate în efortul de război, arată The Guardian.
Potrivit noii legi adoptate de parlamentul rus, instituții precum Sberbank și alte companii financiare vor putea opera sisteme de apărare împotriva dronelor fără implicarea directă a armatei sau a forțelor speciale.
Mai mult, costurile pentru protecția anti-dronă vor fi suportate chiar de companii. Anatoli Aksakov, șeful comisiei financiare din Duma de Stat, a confirmat că firmele vor trebui să își organizeze singure apărarea în fața atacurilor ucrainene.
Liderul principalului lobby de afaceri din Rusia, Alexander Șohin, i-a transmis deja lui Vladimir Putin că marile companii sunt pregătite să cumpere inclusiv arme mai grele și sisteme electronice de război pentru protecție.
În ultimele luni, Ucraina și-a intensificat strategia de atac asupra infrastructurii din interiorul Rusiei. Țintele includ rafinării, aeroporturi militare, depozite de combustibil, nave, fabrici de explozibili și componente electronice pentru armată.
Potrivit analiștilor occidentali, scopul Kievului este să forțeze Rusia să își disperseze sistemele de apărare aeriană pe un teritoriu uriaș, reducând astfel protecția unor zone strategice precum Moscova sau frontul din Ucraina.
Astfel, Rusia este obligată să concentreze o mare parte din sistemele anti-aeriene în jurul capitalei, ceea ce lasă alte regiuni vulnerabile sau aproape neprotejate.
În paralel, aproape 50 de state au condamnat la Organizația Națiunilor Unite amenințările Rusiei privind posibile atacuri asupra „centrelor de decizie” din Kiev.
Moscova le-a recomandat diplomaților și cetățenilor străini să părăsească orașul cât mai repede, avertizând asupra unei campanii de lovituri „sistematice” asupra capitalei ucrainene.
Uniunea Europeană a respins însă avertismentele și a transmis că nu intenționează să își retragă personalul diplomatic. Germania și Norvegia i-au convocat inclusiv pe ambasadorii ruși pentru explicații oficiale.
În același timp, Cehia a anunțat că inițiativa internațională de furnizare de muniție pentru Ucraina are deja contracte pentru aproximativ un milion de proiectile în 2026.
Programul este finanțat de state europene precum Danemarca, Olanda și Germania și folosește inclusiv venituri generate de activele rusești înghețate în UE.
Decizia Rusiei de a permite băncilor și companiilor private să opereze sisteme anti-dronă arată cât de mult schimbă dronele modul în care se poartă războaiele moderne.
Cu alte cuvinte apărarea teritoriului național trece din datoria statului ce ia taxe în datoria celor ce și muncesc și dau taxe!
Întrebarea ce apare, de ce mai ia statul rus taxe, dacă nu este competent să se achite de sarcinile lui?
Prietene, sloganurile corporatiste nu se aplica in Rusia! Pe ce lume traiesti? Esti indoctrinat rau…
@ZeroKelvin – Interesant, hm, ”îndoctrinat”… io zic să recitești ce ai scris, am impresia că nu prea înțelegi cuvântul ”îndoctrinat” și la ce se aplică.
Pentru ca poate!
Chestia asta mi se pare, așa, cu dus și întors. Oferă putere militară unor structuri civile, cum ar veni. La un moment dat se poate întoarce împotriva statului, doar zic.