G4Media.ro

Marile controverse din trecutul lui Mircea Geoană, posibil candidat la alegerile prezidențiale:…

Sursa foto: Mircea Geoană / Facebook

Marile controverse din trecutul lui Mircea Geoană, posibil candidat la alegerile prezidențiale: Întâlnirea de taină cu Vântu, Moscova, vila RA-APPS, dosarul Voicu, cumnatul arestat și ceasurile lui Marian Vanghelie

Mircea Geoană, actual adjunct al secretarului general al NATO, admite că este interesat să candideze din nou la alegerile prezidențiale, după ce, în 2009, a pierdut la o diferență de doar 0,33% față de Traian Băsescu, deși era favorit în sondaje. Mai mulți analiști au considerat la vreme respectivă că momentul care a întors rezultatele a fost o vizită nocturnă la mogulul Sorin Ovidiu Vântu, cu doar câteva zile înainte de alegeri. De atunci însă, Mircea Geoană a continuat să acumuleze controverse. G4Media face o trecere în revistă a celor mai importante vulnerabilități ale posibilei candidaturi a lui Mircea Geoană la alegerile din 2024.

Dezbaterea dintre Mircea Geoană și Traian Băsescu, abia obținută de staff-ul de campanie al lui Traian Băsescu, ar fi trebuit să se desfășoare miercuri, pe 2 decembrie 2009. A fost mutată joi, pentru a include în dezbatere subiectul capturării lui Nicolae Popa la Jakarta, un apropiat al lui Sorin Ovidiu Vântu, a povestit ani mai târziu, la Digi24, Sebastian Lăzăroiu, fost membru al staff-ului de campanie al lui Traian Băsescu.

Îngrijorat de situație, miercuri seară, Sorin Ovidiu Vântu aranjează o întâlnire cu Mircea Geoană, iar un paparazzo angajat de echipa lui Băsescu l-a surprins pe candidatul la prezidențiale în fața casei mogulului. Întrebat în timpul dezbaterii despre vizită, Mircea Geoană a recunoscut în fața lui Traian Băsescu că s-a întâlnit cu Sorin Ovidiu Vântu, evenimentul scandalizând electoratul. Mircea Geoană a declarat ulterior că regretă această vizită, dar că nu ar fi reprezentat momentul decisiv al campaniei. 

Vizită la Moscova în 2009

Locul numărul doi în NATO pe care îl ocupă Mircea Geoană îi oferă într-o eventuală campanie electorală credibilitate și o orientare occidentală care nu poate fi contestată. Însă oficialul NATO nu a lămurit public niciodată vizita la Moscova, din primăvara anului 2009. Potrivit unor surse, în deplasarea sa privată în capitala Rusiei, Mircea Geoană s-a întâlnit în taină cu unul dintre consilierii președintelui Medvedev. Întâlnirea ar fi fost aranjată de Boris Golovin, om de afaceri cu interese în domeniul energetic în România, despre care presa a scris că ar fi ex-ofițer GRU. Vizita a fost confirmată de fostul ministru de externe Cristian Diaconescu.

Mircea Geoană, intermediarul lui Cătălin Voicu

Mircea Geoana, ar fi intermediat în 2006, când era președinte al Senatului, o întâlnire între vicepreședintele PSD Dolj, Maria Schutz, pe atunci cercetată penal pentru înșelăciune, și senatorul PSD, Cătălin Voicu, condamnat pentru complicitate la abuz în serviciu, potrivit unor surse. 

Evenimentul Zilei a scris că Mircea Geoană îl prezentase pe Cătălin Voicu, în 2006, pesediștilor drept omul care le-ar putea rezolva problemele din justiție.

Potrivit procurorilor, în 2006 ar fi avut loc un schimb de SMS-uri între liderul PSD de atunci, Mircea Geoană, și vicepreședinta PSD Dolj, Maria Schutz. Aceasta se plângea că e cercetată penal alături de alți pesediști, iar Geoană îi răspundea, chemând-o la București. Ulterior, între cei doi are loc și o discuție telefonică, în care Mircea Geoană îi spune să vorbească cu senatorul Cătălin Voicu, îi dă numărul de telefon sugerând că senatorul PSD îi va rezolva problema.

Mircea Geoană a susținut că nu a intervenit în nici un fel pentru Maria Schutz. „Haide, domnule. Nu am intermediat niciodată o chestiune care să fie nelegală. Invocă niște minciuni ca de fiecare dată, nu niște sms-uri. Nu știu de unde au plecat astfel de informații”.

Mircea Geoană, singurul lider exclus de două ori din PSD

Mircea Geoană este singurul președinte PSD care a sfârșit prin a fi exclus din partid. De două ori. După ce a pierdut alegerile prezidențiale, Mircea Geoană a pierdut și șefia partidului, iar în 2011, pe fondul unui conflict cu președintele Victor Ponta, a fost exclus de Comitetul Executiv Național, cu 50 de voturi pentru, cinci împotrivă și trei abțineri. BPN al PSD decisese înlocuirea lui Mircea Geoană cu Titus Corlățean la conducerea Senatului, dar Mircea Geoană s-a opus și a intrat în conflict cu Victor Ponta, iar indisciplina lui a fost sancționată.

Totuși, Geoană a fost reprimit în partid un an mai târziu, doar ca să fie exclus din nou la finalul anului 2014, împreună cu Dan Șova și Marian Vanghelie. Aceștia lansaseră o serie de critici la adresa lui Victor Ponta și Liviu Dragnea, după pierderea alegerilor prezidențiale.

Partidul și ceasurile lui Vanghelie

După cea de-a doua excludere din PSD, Mircea Geoană a lansat împreună cu Marian Vanghelie un partid care se numea România Noastră. Platforma politică nu a înregistrat rezultate notabile. Doi ani mai târziu, adică în 2017, Mircea Geoană și Marian Vanghelie se întâlneau la tribunal. Primul dintre ei a dat o mărturie completă despre trei ceasuri scumpe, în valoare de 100.000 de euro, primite cadou de la fostul primar al sectorului 5. Procurorii spuneau că obiectele de lux au fost achiziționate de Marian Vanghelie din șpaga de 30 de milioane de euro, pentru care fostul edil a fost condamnat la 11 ani de închisoare.

Mircea Geoană a recunoscut că a primit cadourile de la Marian Vanghelie, dar a spus că nu i s-a solicitat niciun favor în schimbul lor.

”Aceste bunuri au fost dăruite martorului Geoană Mircea Dan la diferite ocazii, acesta fiind un dobânditor de bună-credință. Bunurile primite au fost supuse unor operațiuni de ascundere a originii infracționale”, au subliniat procurorii.

Anul trecut, judecătorii au decis că Mircea Geoană trebuie să returneze cele trei ceasuri, pe care s-a pus sechestru.

A stat 11 ani într-o casă RA-APPS

Mircea Geoană a locuit într-o casă RA-APPS în perioada 2004-2015. A primit locuinţa când era ministru de Externe și plătea o chirie modică, potrivit ziarului România Liberă. Între 2009 şi 2011, chiria imobilului a fost plătită de Senat ca locuinţă de protocol pentru şeful acestei instituţii. Apoi, Mircea Geoană a plătit singur chiria care a ajuns între timp la 3.200 de euro pe lună şi a tot promis în repetate rânduri că se mută pentru că îl costă prea mult.

Totuși, nu a plecat în 2012 după prima excludere din PSD, dar a fost nevoit să plece în 2015, după ce Victor Ponta l-a eliberat din funcţia de înalt reprezentant al prim-ministrului pentru promovarea proiectelor economice strategice şi de diplomaţie publică.

Vila în care a locuit familia Geoană avea 8 camere şi o suprafaţă de 246 de mp. Casa putea fi cumpărată, dar Mircea Geoană a declarat că nu își permite să plătescă preţul cerut de RA-APPS.

Cumnatul fuge de închisoare

Ionuț Costea, fostul șef al EximBank și cumnatul lui Mircea Geoană, a fost condamnat în luna mai la șase ani de închisoare, în dosarul privind reabilitarea căii ferate București-Constanța, dar nu s-a predat nici până azi. În același dosar a fost condamnat și fostul ministru de Finanțe Sebastian Vlădescu, care s-a predat în aceeași zi. Apropiații lui Costea le-au spus polițiștilor că s-ar afla la tratament în străinătate.

Potrivit procurorilor anticorupție, în perioada 2005-2017, o companie străină a plătit aproximativ 20 de milioane de euro, cu titlu de comisioane, către oficiali români sau persoane cu influență asupra acestora, în legătură cu încheierea și executarea unor contracte de reabilitare a liniei ferate. Contractul de reabilitare a fost câştigat în 2005 de asocierea de firme austriece Swietelsky – Wiebe – Takenaka.

„Chiar și în momente complicate, valorile democratice trebuie să primeze. Fără excepție, deciziile judecătorești trebuie respectate și duse la îndeplinire. Fiecare dintre noi suntem responsabili pentru deciziile luate. Eu și Mihaela vom continua să fim alături de nepoții noștri și să le oferim sprijinul de care au nevoie în aceste momente grele”, a declarat Mircea Geoană la Digi24.

Citește și

Mircea Geoană în Era Marii Transformări

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează