G4Media.ro

Mărieş, liderul revoluţionarilor: „Vorbind despre lustraţia magistraţilor, condamnatul Dragnea vrea să confişte…

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

11 comentarii

  1. Respect Mărieș… Comuniști hoți și urmașii lor vor să lustreze „statul paralel” care a încercat sa curețe sistemul ticăloșit (și prin asta a devenit paralel). Interes public, pace socială, lol, am ajuns la ceva mult mai simplu, emigrarea cetățenilor vs. deportarea criminalilor.

  2. Dar daca un magistrat, sa-i zicem „te-te” a fost niste ani procuror in regimul comunist si a instrumentat dosare sub directa indrumare a securitatii statului comunist dictatorial- care nu se afla nici de drept nici de fapt sub control democratic al parlamentului – numit atunci MAN – ci sub controlul direct si nemijlocit al partidului comunist numit atunci pcr (din care se trage actualul partid socialist, numit momentan psd) in frunte cu iubitul sau conducator, caruia ii raporta direct si nemijlocit, asa cum si-ar dori si actualul conducator aflat inca in stadiul de larva cu mustati …?
    Zic deci, un astfel de personaj nu ar fi in cap la lista de lustrati? Primul, doar in ordinea aparitiei pe ecrane, ca or mai fi si altii…
    Pai de ce ne-am duce cu gandul musai si numai la serviciile de informatii ale statului roman de acum democratic, care – cum zic, sunt sub control parlamentar?
    Dar unii care au colaborat cu, sau au angajat servicii de informatii private si straine de tara pentru monitorizarea magistratilor aflati in functie… n-ar trebui lustrati de sa ii usture c…l ?

  3. PSD sunt tartorii romanilor de azi. In mod paradoxal, cretinii de romani inca voteaza PSD fara justificare.

  4. Mai Maries „eroul lui peste prajit ” , ce te tot umfli in pene .
    Si eu am participat la acele evenimente , in 22 Decembrie am fost in CC , iar in 23 Decembrie am fost in autobuzul de la aeroportul Otopeni , dar nu fac tam-tam ca tine , nu am cetrificat de revolutionar s.a.m.d.
    Ai ajuns un manipulator de ce-a mai joasa speta .

    • De partea cui ai fost cretinule ?

      PS. Intrebarea, evident, e retorica !

    • @Susufler0
      La ora aia s-a vazut „geniul” de intrigant al lui ilici; cumva, deliberat (ma indoiesc) sau nu, s-a dorit sa se creeze haos si s-au dat arme la liber unor descrierati neinstruiti, gen actualul deputat Radulescu – mitraliera, care au tras cu entuziasm dar imprecis.
      Zic Slava Domnului (informal, desigur, fiindca nu ar avea ce cauta Domnul in aceasta combinatie) caci, daca ar fi avut macar doua sedinte de tragere cu AKM, acum nu mai avea cine sa bata tastele si nu m-as fi ales doar cu o maneca usor sfasiata (luat in catare in spatiu deschis fara presiunea frontului orice soldat instruit putea atinge tinta corp la <200m cu AKM) – sigur au fost unii la fel de putin implicati dar mai putin norocosi decat mine, care sunt acum sub o placa de marmura…
      Nu putem decat sa-i dorim lui ilici viata cat mai lunga, ca sa ajunga la finalizarea dosarului revolutiei, macar atat cat sa auda si sa inteleaga cand va fi sa i se citeasca sentinta. Altfel, c-o moarte toti suntem datori, dar el merita sa-si vada soclul sfaramat.
      Iar acesti descreierati care se cred eroi ai revolutiei doar fiindca au tras cu pusca … sunt nimeni facuti "eroi" de acest bolsevic intarziat.

    • @Inapasevedeinvers,
      La modul la care s-au conservat fostii comunisti ilegalisti si odraslele lor ce le-au urmat la conducere, sunt sanse ca Iliescu sa prinda ziua in care i se va citi pedeapsa primita pt crimele patronate la Revolutie in Bucuresti si in restul tarii !

      PS. Sper sa o si inteleaga !

  5. Mai Susufler0 , de partea cui crezi tu ca putem sa fiu daca eram in autobuzul care ducea personalul la munca .
    Dar dupa modul in cafre te exprimi , se pare ca esti un decerebrat .

  6. Mai Susufler0 , de partea cui crezi tu ca putem sa fiu daca eram in autobuzul care ducea personalul la munca .
    Dar dupa modul in care te exprimi , se pare ca esti un decerebrat .